Iarna pe româneşte!

Mersul pe jos prin Mileanca a devenit un fel de sport extrem, după cum o demonstrează numărul mare de cazuri de milenceni ajunşi la spital zilnic, cu fracturi, entorse, luxaţii, contuzii şi traumatisme, după ce au alunecat pe gheaţa de pe trotuare.
Trotuarele au devenit un pericol public atât datorită faptului că nu au fost curăţate la timp de zăpada depusă, cât şi ca urmare a fenomenului de dezgheţare – îngheţare, care a făcut ca apa scursă din mormanele de zăpadă de pe margine să formeze straturi de gheaţă chiar şi în zonele curăţate complet, până la asfalt.
Cele mai multe probleme au fost create pietonilor seara şi dimineaţa, când, din cauza temperaturilor scăzute, apa rezultată din topirea zăpezii, în timpul zilei, a îngheţat, formând capcane la tot pasul.
Iarna, criza şi vistieria săracă au lăsat adevărul să iasă la suprafaţă.
Iar adevărul ăsta al naibii de franc nu are sentimente.
Să nu căutăm explicaţii savante. Plantaţiile de gropi răsărite curajos după această iarnă zdravănă poartă un nume comun: corupţie.
Adică, să nu mai bolborosim aiurea cuvântul ăsta, chiar dacă el a devenit parte din ADN-ul naţiei. Cu riscul de a-i dezamăgi, o s-o spun pe şleau: avem gropile şi iernile pe care le merităm pentru că suntem prietenii corupţiei.
Iar corupţia noastră nu e banală. E una rafinată. Greu de dovedit, imposibil de răpus.
Mulţi, din ce în ce mai mulţi înjură iarna. Iarna ca anotimp.
Unii, pentru că gerul le-a îngheţat cartofii în beci.
Alţii, că ninsorile le-au înţepenit maşinile în troiene.
Alţii, care şi-au scos maşinile din troiene sau de prin garaje, că drumurile-s hopuri-hopurele.
Alţii, că degeaba a nins ca-n poveşti, dacă trenuri care să te ducă la munte, la schi sau săniuş (când cu maşina e aproape imposibil să ajungi acolo), nu mai sunt.
Alţii, pur şi simplu pentru că iarna nu-i ca vara.