"Păcăleala" de Vasile Nichifor

Buna ziua, Mileanca!
"Iti transmit eu care sunt eu. Si chiar daca cineva vrea ca eu sa nu fiu eu, eu raman eu pentru ca eu sunt eu.
Ca felesag sunt moldovean , ca nationalitate sunt roman, iar ca om sunt pamantean si de aceea vreau sa traiesc in pace si buna intelegere cu toti cei ce se inrudesc cu mine prin aceste ramuri genealogice.
Pentru ca suntem in preajma zilei de intai aprilie, am sa incep cu o … “Pacaleala”
Intai aprilie socotita o zi a pacalelei poate pentru ca ne ma pacaleste cu frumusetea si caldura ei, facandu-ne sa credem ca a venit vara, ca apoi sa vina din nou vijelie, frig si zloata (ploi reci sau chiar ninsoare).
Eu am si un alt motiv de a o numi astfel:

"Pacaleala"

"Sa va spun ce s-a intamplat
Cu vreo zeci de ani in urma:
Ce va spun e adevarat,
Sa nu credeti ca-i o gluma.
Intr-un sat de pe la nord,
Se asteapta s-apara un plod.

Preziceau care de care
Dupa semnele astrale -
Ca o sa fie un om mare;
Ca o sa fie profesor;
Ca o sa fie scriitor;
De ce nu, chiar un erou!
Si cand colo … eram eu.
i-am pacalit..

Socotesc acum cu mintea
Ca dintr-un cogeamitea,
Sa ramai cu...atatica!
Pacaleala, n-a fost mica.

Pe intai april de dimineata,
Cand toate se trezeau la viata,
(Fara sa umblam la glume)
Am venit si eu pe lume.
o minune...

Cand moasele sa ma primeasca,
Vrand de deochi sa ma struchiasca-
Vazandu-ma, s-au razgandit
Si-n san rapde si-au stuchit
s-au speriat-

Insa, s-au si razbunat:
Furioase si agitate,
Cam asa m-au blestemat:
“- De pacaleala sa ai parte! “

De aceea, in permanenta,
Ziua mi-o aniversez,
Pe intai april. Si in cadenta,
Tot pe loc inaintez".
***
Aceasta s-a intamplat in satul Mileanca din tara rabdarii, care se afla la nord de linia de demarcatie: Dorohoi – Steafanesti, in acel umar de tara unde rasare soarele pentru Romania la solstitiul de vara.
In acest sat am crescut si mi-am petrecut copilaria pana la varsta de 14 ani, dupa care am plecat in lume.
Dupa aceasta ruptura de satul natal, am venit mai rar. Nu pentru ca l-as fi uitat vreodata, ci pentru a conserva mai bine imaginea lui asa cum l-am cunoscut eu in anii copilariei: un sat linistit, izolat de lume, cu obiceiuri autohtone, cu oameni credinciosi, rabdatori si buni.
Aici se mancau rabdari unse pe maliga coapta pe şparhat, dupa care faceau o cruce mare si multumeau lui Dumnezeu ca i-a saturat si i-a adapat.
In ceea ce priveste portul traditional, as reda cateva exemple: in timpul friguros, ca incaltaminte se purtau ochinci de porc, cu oghele; iar vara, descult. Pentru corp se purtau :
*barbatii : pantaloni de suman, jaceta de suman, suman lung, cojocel sau cojoc lung din piele de oaie si alte elemente vestimentare ( colturi de lana cu vrâste, manusi de lana, banda fular din lana si nelipsita caciula de astrahan ).
*femeile : cu fusta din materiale tesute in casa, boandă si cojocel, imbrobodite cu bariz, bertă sau casâncă si îmbodolite cu un sal mare care acoperea capul, gatul si umerii. "
***

"Dupa cele aratate ( pe scurt) , va trimit o fotografie a bunicilor mei de pe mama, Gheorghe si Maranda Ciobanu ( Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca in pace) , care erau, chipurile, mai emancipati pentru acele vremuri.
Bunicul era meserias in ale prelucrarii lemnului ( era un bun butnar ) si de aceea apare in aceasta poza imbracat in burnuz, iar bunica in polcă si cu casâncă pe cap.
Cei mai in varsta de 70 de ani cred ca si-i amintesc.
Ei sunt parintii Parintelui Protosinghel Elefterie Ciobanu, al doilea ctitor al bisericii din Mileanca.
Acestea fiind spuse inchei acest episod dorindu-va un Paste Fericit si fie ca bunul Dumnezeu sa binecuvinteze intregul sat Mileanca, locul pe care se afla si pe toti cei ce calca pe dansul.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Amin. "