miercuri, 9 iunie 2010

Mediile elevilor vor fi încheiate

Anul şcolar se va încheia în toate unităţile de învăţământ din Mileanca.
Deşi numai în urmă cu o săptămână sindicatele din educaţie anunţau că intră în grevă pe o perioadă nedeterminată şi susţineau că vor boicota sfârşitul de an prin faptul că nu vor trece notele elevilor în catalog şi nu vor încheia mediile, lucrurile s-au schimbat, iar directorul şcolar , Daniela Azamfirei, a spus că „anul se va încheia conform calendarului, în toate unităţile de învăţământ milencene”.
În urma analizei rezultatelor inspecţiei tematice desfăşurate în perioada 4-7 iunie, în toate unităţile şcolare, a rezultat că nu există nici o şcoală în care nu se va încheia situaţia şcolară.
În majoritatea cazurilor, numărul de note trecute în cataloage este conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Învăţământului Preuniversitar.
Sindicatele au renunţat în cele din urmă să pună în aplicare măsurile pe care anunţau că le vor lua pentru a nu permite încheierea anului şcolar şi, deşi au intrat în grevă, aceasta a fost spartă în doar câteva zile, rând pe rând, în toate unităţile de învăţământ.

Niciun comentariu: