marți, 20 iulie 2010

După amiază


Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni seară, la ora 21,00, o informare privind ploi torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină.
Informarea este valabilă pentru intervalul 19 iulie, ora 21,00, - 20 iulie, ora 23,00, timp în care în estul şi sud-estul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte (îndeosebi zona Carpaţilor Orientali, inclusiv Carpaţii de Curbură), instabilitatea atmosferică se va menţine accentuat.
Potrivit ANM, se vor semnala ploi cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua trecător aspect de vijelie şi izolat va cădea grindina.
Tot luni seară, ANM a emis trei avertizări nowcasting, una valabilă în intervalul 21,30 - 22,30 pentru zona de munte a judeţului Bacău (în special partea sudică a zonei montane - la sud de Târgu Ocna) unde sunt preconizate ploi torenţiale - cantităţi de apă însemnate, frecvente descărcări electrice şi posibil grindină, o alta valabilă pentru zona municipiului Focşani, pentru intervalul 21,05 - 22,05, tot de ploi torenţiale şi intensificări de vânt cu aspect de vijelie, şi o a treia pentru judeţele Vrancea, Galaţi, Vaslui şi zona de munte a judeţului Suceava.

Niciun comentariu: