vineri, 16 iulie 2010

Proiecte în cadrul Programului „Casa Verde”,

Consiliul Judeţean îndeamnă cât mai mulţi proprietari de imobile să depună proiecte în cadrul Programului „Casa Verde”, care este operaţional începând cu data de 1 iulie 2010. Programul se adresează exclusiv persoanelor fizice şi are în vedere acordarea de finanţări pentru instalarea unor sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă sau pentru înlocuirea sistemelor clasice de încălzire.
Astfel, milencenii pot obţine până la 6.000 de lei pentru instalarea panourilor solare, până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură, până la 6.000 de lei pentru instalaţie de producere a energiei termice pe bază de paleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul: să fie persoană fizică cu domiciliul pe teritoriul României, să aibă calitatea de proprietar/coproprietar al imobilului pe/în care se implementează proiectul, imobilul trebuie să nu facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, al vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică, să nu aibă obligaţii restante la bugetul de stat, bugetele locale, conform legislaţiei naţionale în vigoare. În activitatea desfăşurată anterior începerii proiectului nu a încălcat dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi nu a sponsorizat activităţi cu efect negativ asupra mediului
Dosarele de finanţare nerambursabilă se vor depune la Agenţia Judeţeană de Protecţia Mediului Botoşani, iar detaliile suplimentare se pot obţine din Ghidul de finanţare al Programului, disponibil pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu (www.afm.ro) dar şi prin intermediul compartimentul specializat al Consiliului Judeţean Botoşani.

Niciun comentariu: