miercuri, 25 august 2010

Milenceni ajutaţi cu alimente de Ue

Aproximativ 600 de milenceni vor beneficia de alimente din partea Uniunii Europene prin Programul European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate.
Spre deosebire de anii precedenţi, de această dată, pe lîngă zahăr şi făină beneficiarii vor mai primi mălai, biscuiţi, paste făinoase sau lapte praf.
Categoriile sociale care vor beneficia de aceste alimente provin din rândul pensionarilor, şomerilor, persoanelor cu handicap sau a celor care se încadrează la venitul minim garantat.
Aceste ajutoare comunitare vor fi gestionate şi în acest an de Consiliul Judeţean.

Niciun comentariu: