Nici măcar nu-ți dai seama că începi mai mult să încurci decât să descurci.
Timpul trece, când mai repede, când mai încet, uneori chiar se oprește în momentele tale de contemplare, apoi merge mai departe.
Mereu înainte după legile Universului dar după simțirea ta omenească, uneori, se întoarce ca meandrele unui râu și poți vedea crâmpeie din viața ta trecută.
Uite așa retrăiești momente plăcute sau neplăcute, îți vezi părinții, frații sau cunoscuții plecați înaintea ta pe drumul Eternității în timp ce tu ai supraviețuit împotriva părerii colective că n-o să apuci sa-ți întemeiezi o familie și i-ai lipsit pe câțiva de coliva cu care și-ar fi ostoit foamea,mai zăbovești cu ei dar revii la cursul firesc al râului care este viața ta prezentă.
A zăbovi mai mult în acele coturi ale râului, unde apa aproape că se rotește în loc, este o reacție firească a fiecăruia de a ramâne tânăr și în putere și întârzii cât poți acceptarea că nu mai ești decât un moșneguț a cărui faimă e de mult apusă.Așa că ce poți să mai faci?
Vrei să te faci util în continuare acolo unde de fapt nu mai e nevoie de tine.Încerci să rezolvi lucrurile așa cum ai făcut o viață și ți-au și reușit dar astăzi nu mai sunt aceiași oameni și nici lucrurile nu se mai fac la fel.Și cei cărora, odinioară, le-ai oferit din timpul și priceperea ta nu-și mai aduc aminte de tine.
Pasiunea și hotărârea de a realiza ceva pentru comunitatea în care te-ai născut și trăit a egalat devotamentul față de familie, iar familia a ințeles și a acceptat această stare de lucruri.
Și poate că realizările tale n-au fost decât un duel cu morile de vânt iar valoarea acestor realizări a fost dată doar de timpul pe care l-ai rupt de lângă cei dragi pentru a face lucrurile așa cum i-ai învățat și pe ei;cu seriozitate și corectitudine.
Cei care au beneficiat de pe urma eforturilor tale ar putea spune dacă ai făcut bine sau nu.Sutele de nopți petrecute ghicindu-le sufletul și durerile și ogoindu-le cu acordeonul, sutele de nopți imortalizând picăturile lor de timp pe hârtie fotografică,sutele de clipe în petrecute alături de copiii veniți să învețe meșteșugul cântatului te-au făcut să îi cunoști mai bine decât oricine pe cei pentru care ai sacrificat atâta energie.
Meștesugul lăutarului este și acela de a citi sufletul omului, iar tu ai fost unul dintre cei mai buni de pe meleagurile tale.Aș vrea să pot spune că nu te-ai priceput chiar așa bine la citit și ai așteptat mereu ceva care de fapt nu ți s-a cuvenit dar odată cu ultimele sunete de fanfară amestecate printre ciorchinii de vie mi-am dat seama că, de fapt , ochii tăi au pătruns în sufletul ei și au știut adevărul dar n-ai vrut să-i dezamăgești pe cei câțiva care te-au iubit și respectat.
Iar ea ,Mileanca, te-a petrecut pe ultimul drum după măsura valorii pe care a dat-o strădaniilor tale de-o viață.
Diploma de Cetățean de Onoare a rămas în urma ta ca o mărturie fără acoperire emoțională din partea emitentului că ai fost un fiu al satului Mileanca, Ghiță Vasilachi,lăutar și fotograf.
Doru GH. Vasilachi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu