marți, 28 decembrie 2010

Chioşcuri cu informaţii despre accesarea fondurilor UE

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) vrea să înfiinţeze un sistem de info-chioşcuri în sediile primăriilor din zona rurală, pentru a oferi agricultorilor informaţii despre accesarea fondurilor europene, a anunţat, ieri,instituţia.
„Scopul programului iniţiat de MADR este de a creşte eficienţa şi de a simplifica procedurile de completare a cererilor de sprijin din fonduri europene“, se arată în comunicatul MADR.
Achiziţionarea, instalarea de terminale şi mentenanţa acestora vor fi finanţate de către MADR prin programele de asistenţă tehnică prevăzute din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Niciun comentariu: