Sfântul Arhidiacon Ştefan, Intâiul Mucenic!

Sfântul Ştefan era un evreu din provinciile greceşti, rudă cu Sfântul Pavel şi a fost unul din primii şapte diaconi hirotoniţi de Apostoli pentru a sluji Biserica din Ierusalim (apoi fiind făcut arhidiacon.
Asterias spune: Sfântul Ştefan a fost "punctul de plecare al martirajului, dascălul suferineţei pentru Hristos, temelia dreptei mărturisiri, odată ce Ştefan a fost primul care şi-a vărsat sângele pentru Evanghelie."
Duhul Sfânt a lucrat cu putere prin credinţa lui, permiţându-i să facă multe miracole şi întotdeauna i-a învins pe evreii care îl provocau la discuţii.
Evreii, în ura lor faţă de Ştefan, au minţit poporul, dar Sfântul Ştefan, cu faţa strălucitoare, a reamintit poporului minunile lui pe care Dumnezeu le făcuse prin el şi chiar i-a certat pe evrei pentru uciderea lui Hristos cel nevinovat.
Poporul era foarte furios din cauza a ceea ce el credea că este o blasfemie şi „scrâşneau din dinţi” către Ştefan. Atunci l-a văzut el pe Hristos în rai şi a povestit oamenilor ce vedea. Auzind acestea, evreii l-au scos în afara porţilor oraşului şi l-au lapidat (ucis cu pietre), în timp ce ruda sa Saul (devenit mai târziu Sf. Apostol Pavel) păzea hainele celor ce îl omorau pe Ştefan. Mai departe de locul lapidării, pe un deal, stăteau Fecioara Maria şi Sfântul Ioan Evanghelistul, care au asistat astfel la primul martirizat pentru Fiul lui Dumnezeu şi care s-au rugat pentru Ştefan în timp ce era lapidat. Acest martiraj a avut loc la aproape un an de la Pogorârea Duhului Sfânt.
Moaştele Sfântului Ştefan Întâiul-mucenic au rămas la picioarele dealului timp de două zile, chinuitorii lui crezând că vor fi mâncate de câini. Dar în a doua noapte, Gamaliel – învăţător al Legii pentru Apostolul Pavel şi Apostolul Barnaba – împreună cu fiul său, au venit în secret şi au dus trupul pe proprietatea lor din Cafarganda unde l-au îngropat.
De asemenea, Nicodim, care a murit în timp ce plângea la acest mormânt, a fost îngropat acolo împreună cu nepotul lui Gamaliel şi cu Gamaliel însuşi după adormirea sa.
După mulţi ani, amintirea locului de înmormântare a Sfântului Ştefan s-a pierdut, până în 415 când Gamaliel i-a apărut de trei ori Părintelui Lucian, preot în Cafarganda. El i-a arătat Părintelui Lucian locul de îngropare şi toate cele legate de acesta. Părintele Lucian a primit binecuvântare de la patriarh ca să dezgroape sfinţii din mormintele lor de unde o mireasmă puternică şi dulce umplea peştera.
Moaştele Sfântului Ştefan au fost duse în Zion şi înmormântate cu multă cinstire. Mulţi bolnavi au fost vindecaţi de moaştele lui. Celelalte trei moaşte au fost puse într-o biserică dintr-o peşteră din partea de sus a unui deal. Ulterior, aceste moaşte au fost duse la Constantinopol.
LA MULŢI ANI celor aproape 50 de milenceni cu numele de Ştefan, Ştefania, Ştefana!