joi, 27 mai 2010

Elevii de clasa a VIII-a, asteptati la „Targul ofertelor educationale”

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Botosani, în parteneriat cu IŞJ organizează vineri şi sâmbata cea de-a X-a ediţie a „Târgului ofertelor educaţionale” destinat elevilor de clasa a VIII-a.
Manifestarea face parte din activitatea desfăşurată de psihologii şcolari în cadrul orientării şcolare şi profesionale adresată în special elevilor de clasa a VIII-a, dar şi părinţilor.
Vineri, după deschiderea oficială şi momentele artistice oferite de liceele participante, psihologii şcolari din Cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Botosani vor realiza testări psihologice şi ateliere de dezvoltare personală ce vor fi reluate şi sâmbătă.
Centrul a realizat un sondaj în rândul elevilor de clasa a VIII-a pentru a vedea care sunt opţiunile acestora şi care arată că elevii sunt tot mai atraşi de specializările exacte, preferând profilul real, urmat de cel tehnic, uman şi de servicii.
Dintre cei 35 elevi care şi-au exprimat opţiunile la sondaj, 7 au optat pentru profilul real (matematică-informatică), 11 – pentru învăţământul tehnic, 15 vor să studieze disciplinele umane (ştiinţe sociale, filologie), iar 2 preferă serviciile (în turism, alimentaţie, comerţ, contabilitate).

Bună dimineaţa !

marți, 25 mai 2010

Buget de austeritate şi pentru manuale

Bugetul alocat şcolilor milencene, de Ministerul Educaţiei pentru achiziţia de manuale şcolare pentru anul şcolar următor reprezintă doar jumătate din necesar.
În aceste condiţii, şi în anul şcolar 2010-2011 doar elevii din ciclul primar se vor bucura de cărţi noi, în timp ce elevii de gimnaziu, se vor folosi de manuale vechi şi uzate, moştenite de la colegii mai mari.
Asta s-a întâmplat şi cu manualele folosite în acest an şcolar, când banii alocaţi de Ministerul Educaţiei pentru manualele şcolare au asigurat circa 65 la sută din necesar.
IŞJ a alocat sume pentru fiecare unitate şcolară, conform numărului de elevi, luând în considerare, cu prioritate, asigurarea integrală cu manuale pentru elevii de clasa I, retipărirea manualelor de clasa a VIII-a, pentru disciplinele la care se susţine evaluarea naţională.
Conform procedurilor, în luna iunie trebuie încheiate contractele cu editurile, iar până pe 31 august a.c. acestea ar trebui să retipărească manualele, ca până pe 10 septembrie ele să ajungă în depozitele de carte, de unde vor fi trimise în şcoli.

Bună dimineaţa !



Precipitatii: 4 l/mp.

duminică, 23 mai 2010

InfoMileanca prin ochii cititorilor!

buna ziua!! sunt sh eo o fosta eleva si vecina chiarcu dvs, bn ca acum nu mai invatz la mileanca.
va salut si va respect domnule profesor .
va urez LA multi ani!! sa fiti sanatos !
sh doamnei prof elena rosu aceleasi urari.
cu ocazia marii sarbatori a sfintilor CONSTANTIN si ELENA.!
de asemenea salutari si celorlati profesori..
sh fostului meu diriginte ciprian mitoceanu.
domnului caruntu..
as vrea si eu o adresa id , de a lu geanina gheorghiu.
.ma bucur ca nu a uitat de noi.
sh imi este dor de ea si d sora ei georgiana. de cumva este de ajutor imi las si eo id sandy_bonytha.

Cod galben de ploi şi vijelii


Precipitaţii:14 l/mp

Bună dimineaţa !