marți, 17 august 2010

Atenţionare. Cod galben de ploi şi vijelii. Botoşani şi alte 13 judeţe vor fi afectate

Meteorologii au emis, marţi, o nouă atenţionare Cod galben de ploi şi vijelii valabilă până miercuri dimineaţă, la ora 6.00, urmând să fie afectate 14 judeţe din estul Transilvaniei, jumătatea de nord a Moldovei, precum şi zona Carpaţilor Orientali.
Cele 14 judeţe sunt Botoşani, Iaşi, Bacău, Neamţ, Suceava, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Maramureş, Bistriţa Năsăud.
În aceste zone vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi vijelii.
Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 30 – 40 l/mp.

Cât costă prima zi de şcoală!

Până la începutul anului şcolar a mai rămas o lună, iar părinţii au intrat deja în febra cumpărăturilor pentru prima zi de şcoală. Librăriile, dar şi hipermarketurile s-au aprovizionat deja cu rechizitele necesare pentru debutul de an şcolar, însă pentru ghiozdanul elevului, părinţii trebuie să scoată din buzunar cel puţin 250 de lei, pentru un singur copil.
Începând de la uniformă, ghiozdan şi continuând cu caiete speciale, cărţi şi rechizite de tot felul, banii se duc într-o clipită.
Ghiozdanul elevului costă de la 15 lei la 150 de lei, în funcţie de preferinţe, materialul din care este confecţionat şi de firma care l-a produs. Cele mai în vogă sunt cele tip troler, însă acestea sunt şi cele mai scumpe modele de ghiozdan. Un penar îl poate costa pe părinte până la 15 lei, dar sunt şi mai ieftine, care nu depăşesc cinci lei. Preţul caietelor variază, în funcţie de grosimea copertei, numărul de file, dacă sunt sau nu plasticate, dacă au spirală, şi este cuprins între 0,80 lei şi 5,99 lei bucata. Învelitorile pentru caiete costă cel puţin un leu, însă preţul lor creşte dacă acestea au imagini cu personaje din desene animate, prinţese sau Superman.
Din ghiozdan nu trebuie să lipsească stiloul, creioanele, creioanele colorate, cariocile, acuarelele şi blocul de desen, rechizite pentru care mai sunt necesari cel puţin 10 lei.
Trusa de geometrie, pentru elevii din clasele mai mari, este o altă cheltuială, de încă câţiva zeci de lei.
Grosul cheltuielilor de început de an şcolar îl constituie însă achiziţionarea uniformei şi a echipamentului sportiv. Pentru o uniformă, părintele trebuie să scoată din buzunar cel puţin 100 de lei, însă preţul ajunge să fie mult mai mare în cazul în care unitatea de învăţământ are o uniformă personalizată, care trebuie făcută la comandă. Şi echipamentul sportiv, format din trening şi pantofi pentru educaţia fizică, înseamnă pe puţin 70-80 de lei cheltuiţi de către părinţi.
Când trag linie şi fac un calcul total, părinţii îşi dau seama că au de scos din buzunar, pentru prima zi de şcoală, minim 250 de lei, fără a mai pune la socoteală florile pentru cadrele didactice, contribuţia la fondul clasei şi achiziţionarea de alte caiete speciale şi culegeri care vor fi cerute ulterior, după începerea cursurilor.

Bună dimineaţa!

luni, 16 august 2010

Copii în tabără la mare

In cadrul şedinţei Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al PDL Botoşani a fost un singur punct pe ordinea de zi: sinistraţii inundaţiilor, iar membrii biroului s-au întrecut în propunerea de soluţii salvatoare destinate acestora. Pedeliştii au pus la cale un plan prin care să ajute copiii sinistraţi ai inundaţiilor, organizaţiei de la Mileanca revenindu-i, cu delegare de la centru, judeţul Constanţa, pentru perioada 14- 24 august 2010.

De asemenea, membrii BPJ au decis să aducă un număr de 8 copii ai sinistraţilor, din Mileanca, într-o tabără la mare, detaliile acestei acţiuni urmând să fie stabilite ulterior. Membrii PDL din Mileanca şi-a luat angajamentul pentru a suporta cheltuielile aferente a 3 copii plus un însoţitor, la Eforie Sud, la Briza Mării.


Bună dimineaţa!

duminică, 15 august 2010

Adormirea Maicii Domnului

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare închinată ei.
Potrivit tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a mai trăit 11 ani după înălţarea la cer a Fiului său, a Domnului nostru Iisus Hristos.
Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înştiinţată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viaţa veşnică. Astfel Maica Domnului s-a pregătit duhovniceşte prin rugăciune către Dumnezeu şi prin cuvinte de rămas bun de la cei din jurul său. Sfinţii Apostoli ai lui Hristos au fost îndrumaţi de Duhul Sfânt să se reîntoarcă la Ierusalim ca să fie prezenţi la înmormântarea ei.
Trupul neînsufleţit al Maicii Domnului a fost dus, cu mare jale, evlavie şi multă cinstire în cântări ale îngerilor şi ale oamenilor la mormântul pregătit ei în satul Ghetsimani de lângă Ierusalim şi aşezat acolo. După trei zile de la înmormântarea sa, a ajuns şi Sfântul Apostol Toma la Ierusalim şi a mers la mormântul ei. Dorind el să vadă şi să cinstească trupul Maicii Domnului, a cerut să fie deschis mormântul ei.
După deschiderea mormântului, toţi cei prezenţi au constatat cu uimire că trupul ei nu mai era în mormânt, pentru că în chip minunat a fost ridicat la cer, unde se afla şi sufletul ei. Această mutare a trupului ei la cer, după ce a trecut totuşi prin moarte ca lege a firii omeneşti, este tâlcuită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii în frunte cu Sfântul Ioan Damaschinul (†749) ca fiind un dar al lui Dumnezeu. De ce? Pentru că nu se cuvenea ca trupul ei din care S-a întrupat Dumnezeu - Cuvântul, adică Hristos Cel ce a biruit moartea prin Înviere şi S-a înălţat la cer întru slavă, să rămână în mormânt şi să fie dat stricăciunii. Astfel, după cum trupul ei a rămas integru sau fără stricăciune, adică feciorelnic, în timpul naşterii lui Hristos din ea, tot aşa a rămas trupul ei fără stricăciune întru adormirea şi mutarea ei de la viaţa pământească la viaţa cerească. Deci Maica Domnului s-a mutat cu sufletul, iar apoi şi cu trupul la cer, în lumina lui Hristos, fiind "Maica Vieţii", iar cu rugăciunile sale "izbăveşte din moarte sufletele noastre"
În această zi de pomenire a Adormirii Maicii Domnului ne rugăm Născătoarei de Dumnezeu să fie ocrotitoarea familiilor întrucât a născut fiu şi ştie ce înseamnă să fii mamă. Îi cerem să fie şi ocrotitoarea fecioarelor, a tinerilor, a monahilor şi monahiilor, întrucât ea este deodată maică şi pururea fecioară. Ne rugăm Maicii Domnului în mod deosebit să păzească pe toţi părinţii copiilor care în anii grei de comunism s-au rugat ca ea să ocrotească ',ţara şi poporul, turma şi păstorul". O rugăm să fie ocrotitoarea tuturor slujitorilor sfintelor altare, adică a arhiereilor, preoţilor şi diaconilor, pentru că este Mamă de Preot, adică Maica Domnului Hristos sau Arhiereul Cel Veşnic. Deci Maica Domnului, fiind ocrotitoarea întregii Biserici, este şi bucuria întregii Biserici. De aceea, ea are în calendarul ortodox 9 zile de pomenire (8 septembrie – Naşterea Maicii Domnului,

1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului, 21 noiembrie – Intrarea în biserică a Maicii Domnului, 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana, 26 decembrie – Soborul Maicii Domnului, 25 martie – Buna Vestire, 2 iulie – Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, 15 august – Adormirea Maicii Domnului şi 31 august – Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului), dintre care cinci zile însemnate prin culoare roşie.

Tuturor celor ce poartă numele de Maria sau derivate ale acestui nume le dorim ani mulţi cu sănătate şi fericire, spor în credinţă şi în fapte bune, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria Maicii Domnului.( Ziarul lumina)
La Mulţi Ani tuturor milencenilor cu numele de Maria şi Marin.

Bună dimineaţa!