Posturile de poliţie rurale vor fi desfiinţate până cel târziu în prima zi a lunii mai, iar poliţiştii vor lucra ca sectorişti, potrivit unui proiect de reformare pe fond a Poliţiei Române care va fi public la jumătatea lunii februarie, a declarat, ieri, şeful IGPR, chestorul Liviu Popa.
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), chestorul Liviu Popa, a declarat că Poliţia Română nu îşi permite "luxul" să distribuie resursele pe care le are "în mod haotic şi fără nici un fel de analiză".
"Sunt câteva lucruri pe care dorim să le reorganizăm în Poliţie, dar nu este definitiv. Vorbim despre o desfiinţare a posturilor de poliţie rurale, despre reînfiinţarea unor structuri, cum ar fi sectoristul, despre dezvoltarea unor concepte care să aducă mai multă eficienţă şi orientarea resurselor spre priorităţi şi în primul rând creşterea şi numerică şi ca importanţă până la nivel de serviciu al analizei informaţiilor", a explicat Popa.
În ceea ce priveşte desfiinţarea posturilor de poliţie rurale, Popa a spus că Poliţia Română nu îşi permite luxul să le păstreze.
"Nu putem să ne permitem luxul să ţinem trei poliţişti şi la o comună de o mie de locuitori, şi la una de trei mii şi la una de cinci mii de locuitori. Nu ne putem permite luxul să ne distribuim resursele pe care le avem în mod haotic şi fără niciun fel de analiză pe ceea ce înseamnă riscurile şi vulnerabilităţile pe care le avem. Sunt numeroase argumente. E un proiect la care eu lucrez din 2007, de când eram inspector şef. Sunt modele europene într-adevăr, adaptate, într-o oarecare măsură, la o problematică specifică şi specială pe care o are fiecare judeţ", a spus el.
Întrebat dacă vor exista reduceri de personal din cauza desfiinţării acestor posturi, el a declarat că nici nu poate fi vorba de aşa ceva.
"În mediul rural nu va fi o reducere de personal. Poliţiştii îşi vor păstra locurile de muncă, nu vor mai fi şefi de post, dar nu vor pierde la salarii fiindcă vor fi sectorişti", a afirma Popa.
Potrivit sursei citate, până în 15 februarie proiectul va fi public.
"Posturile de poliţie rurale, în marea lor majoritate, nu sunt ale Poliţiei, sunt ale primăriilor, iar pe cele care sunt ale noastre le vom transforma în locuinţe de serviciu sau în case de odihnă. Va fi analiză pe fiecare şi o să renunţăm la ele dacă trebuie", a explicat el.
Potrivit sursei citate, în loc de posturi de poliţie vor fi secţii de poliţie care vor acoperi cinci-şase comune de exemplu.
Chestorul Popa a mai spus că, prin desfiinţarea posturilor de poliţie rurale, poliţiştii vor fi obligaţi, din nou să patruleze.
"Având posturi de poliţie, au preferat să stea acolo. Mai jucau cărţi, mai o tablă, asta este. Ce să ne ascundem după deget? Nu se va mai întâmpla aşa fiindcă vor patrula, vor fi prezenţi în stradă în ture de 12 cu 24", a spus Popa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu