vineri, 7 ianuarie 2011

Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe proorocul care L-a botezat pe Mântuitorul lumii în apele Iordanului, moment în care Sfânta Treime S-a arătat pentru prima dată oamenilor.
Misiunea pe care a avut-o Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti apropierea lui Mesia şi de a boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau. "Mijlocitor al legii" şi "propovăduitor al pocăinţei", "sfeşnic şi înger", Sfântul Ioan Botezătorul este proorocul care închide cartea Vechiului Testament şi o deschide pe cea a Noului Testament. Cel mai mare om născut din femeie, simbolul martirilor şi al misionarilor, rămâne în tradiţia Bisericii ca Mergătorul-înainte al lui Hristos, cel care Îl prezintă lumii pe Mielul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul păcatelor omenirii.
Sfântul Ioan îşi începe propovăduirea în pustiu, acolo îşi botează ucenicii şi "glasul lui strigă în pustiu" (Is. 40, 3). Ducea o viaţă de renunţare, era îmbrăcat cu haine din păr de cămilă, mânca miere de albine şi lăcuste şi se ruga mereu. A fost un exemplu pentru primii asceţi ai creştinismului şi pentru monahism.
În predicile sale l-a criticat, în mod repetat, pe regele Irod Antipa pentru faptul că s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soţie a fratelui său vitreg, Filip. Aceasta i-a atras întemniţarea. La o petrecere cu mulţi oaspeţi, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat în faţa tatălui său vitreg, iar Irod Antipa i-a promis orice. La îndemnul mamei, fata a solicitat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Fiind ucis, capul i-a fost adus Salomeei pe tavă. Trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susţinătorii săi în oraşul Samaria.
Confrom tradiţiei, Ioan a fost înmormântat în Samaria. Istoricii Rufinus şi Teodoret arată că mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în 362, o parte dintre moaşte fiind arse. Cealaltă parte a fost dusă în Ierusalim, apoi în Alexandria, unde, la 27 mai 395, a fost aşezată în biserica ce îi poartă numele. Despre capul Sfântului, Nichifor şi Simeon Metafrastul spuneau că ar fi fost îngropat separat, în fortăreaţa Machaerus ori chiar în palatul lui Irod din Ierusalim. Astăzi, capul Sfântului se află la Roma. Fragmente din moaşte se găsesc şi în Biserica Coptă, la mănăstirile dintre Cairo şi Alexandria. Şi în Bucureşti, la Biserica "Sfântul Vasile cel Mare-Victoria", se află o părticică din moaştele Sfântului.
Sfântul Ioan Botezătorul reprezintă modelul de priveghere, de rugăciune, de pocăinţă şi de trezvie duhovnicească, de trezire a sufletului din moartea păcatului şi de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu. Haina din păr de cămilă purtată de Ioan vorbeşte despre pocăinţa necesară pentru dobândirea mântuirii. Totodată, veşmântul purtat de Sfântul Ioan mărturiseşte asprimea vieţii dusă de acest prooroc.
Aproape două sute de milenceni isi serbeaza onomastica. La multi ani, Ioan, Ion, Nelu, Ionica, Ioana, Ionela, Nela, Ionelia!
Tuturor celor care poarta aceste nume le uram LA MULTI ANI!

Niciun comentariu: