Justiţia noastră este plină de ciudăţenii. Cel puţin aceasta este concluzia mea. Sunt şi exemple concrete în acest sens.
De exemplu, există nenumărate cazuri de şoferi care au provocat accidente mortale pe treceri de pietoni, băuţi la volan ori părăsind apoi locul accidentului şi care au scăpat doar cu pedepse cu suspendare.
Şi cei care comit furturi şi nu recidivează scapă foarte ieftin, la fel şi cei care aduc prejudicii mari statului.
Ca exemple recente, vă amintesc de preotul din V, Cristinel P, care a scăpat cu o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, e drept cu obligaţia achitării unor despăgubiri deloc de neglijat.
Părinții care nu plătesc însă pensii alimentare pentru copiii lor, pensii stabilite prin hotărâre judecătorească, ajung periodic după gratii.
Ultimul exemplu este cel al unui bărbat din M, Constantin P, de 39 de ani, pe numele căruia Judecătoria Botoșani a emis, pe 26 martie, mandat de arestare de un an pentru comiterea infracţiunii de abandon în familie. În fapt, acesta nu a plătit o lungă perioadă de timp pensia alimentară stabilită de instanţă pentru copilul său, rămas la mamă în urma divorţului.
Este o infracţiune pedepsită frecvent cu închisoarea în cazul părinţilor care refuză sistematic să dea pensie alimentară, fiind până la urmă un act de normalitate care ar trebui să fie valabil în cazul tuturor infracţiunilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu