miercuri, 30 martie 2011

Zilierii vor plăti impozit

Deputaţii au adoptat, marţi, cu 158 voturi “pentru”, 128 “împotrivă” şi două abţineri, propunerea legislativă privind zilierii, stabilind că cei care muncesc cu ziua trebuie să plătească un impozit pe venit de 16%.
Iniţiativa asigură protecţie zilierilor, arătând că activitatea acestora poate fi de 90 de zile pe an, iar aceste persoane care primesc o remuneraţie cuprinsă între 2 şi 10 lei pe oră pot beneficia opţional şi de asigurări de sănătate.
Reprezentantul Guvernului a precizat că persoana angajată ca zilier poate lucra 90 de zile într-un an, după care poate fi angajat pe perioadă determinată şi poate fi asigurat. El a menţionat că zilierii vor primi echipament de protecţie.
Proiectul privind zilierii reglementează modul în care aceste persoane pot executa activităţi cu caracter ocazional, stabilind că durata activităţii ocazionale care poate fi exercitată este de minimum o zi, corespunzător cu 8 ore de muncă.
Durata zilnică de executare a activităţii unui zilier nu poate depăşi 12 ore, respectiv 6 ore pentru lucrătorii minori, care au capacitate de muncă. Chiar dacă părţile convin un număr mai mic de ore de activitate, plata zilierului se va face pentru echivalentul a cel puţin 8 ore de muncă, se precizează în proiect.
Proiectul mai prevede că nicio persoană nu poate fi angajată zilier dacă nu a împlinit 16 ani şi că angajatorul are obligaţia să plătească zilierului, la sfârşitul fiecărei zile de lucru, remuneraţia convenită şi să asigure, pe propria cheltuială, echipamente de lucru şi de protecţie care se impun datorită naturii şi specificului activităţii desfăşurate de zilier.
Plata impozitului pe venit datorat pentru activitatea prestată de zilieri este în sarcina zilierului. Cuantumul impozitului este de 16%, calculat la remuneraţia brută, se mai arată în proiect.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect.
Deputaţii au decis în şedinţa de marţi şi amânarea cu o săptămână a discutării proiectului privind ucenicia.

Niciun comentariu: