vineri, 15 aprilie 2011

Din 50 doar...4!

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) a finalizat legea‑cadru a asistenţei sociale şi o va trimite săptămâna viitoare Consiliului Economic şi Social (CES), pentru avizare.
Legea cadru este primul pas al reformării sistemului şi stabileşte principiile şi regulile de acordare, dar va fi urmată de legile specifice din domeniu.
Din cele peste 50 de prestaţii acordate prin agenţia specializată din subordinea ministerului, nu mai rămân decât patru. Alocaţia de stat pentru copii este un drept universal şi rămâne. Se va păstra şi indemnizaţia pentru creşterea copilului de până la doi ani, care este un instrument de influenţare a politicii demografice. Aproximativ alte 20 de prestaţii care se acordau familiilor cu venituri mici, inclusiv ajutoarele pentru încălzire, vor fi comasate cu Venitul Minim Garantat (dat de primării) şi se va forma un singur ajutor, numit Venitul Minim de Inserţie (VMI).
În plus, nu va mai exista o sumă fixă a ajutoarelor, ci doar un plafon maxim. Suma exactă se stabileşte ţinând cont de nevoile beneficiarului, persoană singură sau familie. În calcularea sumei se va porni de la Indicatorul Social de Referinţă (IRS), folosit şi ca bază pentru calcularea indemnizaţiei de şomaj, căruia i se va aplica un coeficient stabilit în funcţie de problemele şi nevoile familiei (formula de calcul se va fixa printr-o lege ulterioară). În cazul persoanelor cu dizabilităţi, va fi tot o indemnizaţie unică şi tot variabilă, funcţie de veniturile familiei şi de problemele persoanei. Aici se menţin toate beneficiile sociale existente acum.
Pentru a se asigura că nu este păcălit, statul va "testa" veniturile familiei ajutate şi va evalua bunurile mobile şi imobile, pentru a vedea dacă acestea nu pot fi folosite pentru obţinerea de venituri. De asemenea, în trei ani se va finaliza sistemul informatic integrat, baza de date în care se va regăsi orice beneficiar al sistemului de asistenţă socială.

Niciun comentariu: