Tot mai mulți milenceni evită vizitele la medic, folosind în exces tratamente după ureche luate direct din farmacii.
Chiar dacă după statisticile medicilor, în ultimul timp, numărul afecțiunilor este în creștere, atât al celor de sezon, dar și al bolilor cronice, tot mai mulți milenceni preferă să evite vizita la medic.
Și asta pentru că se tem de costul rețetei ce li s-ar putea prescrie, care de multe ori ar depăși bugetul pe care își permit să îl aloce medicamentelor. Astfel tot mai mulți localnici au ajuns să își cumpere din farmacii doar strictul necesar și în caz de urgență.
“Am cumpărat niște medicamente ca să-mi tratez o răceală. Nu am mai mers la medicul de familie, că îmi prescrie tratamente prea scumpe. Sper să-mi treacă răceala. Am dureri în gât și nici nu pot înghiți bine”, a spus Olga A.
Medicul de familie trage un semnal de alarmă cu privire la folosirea în exces a unor tratamente luate după ureche. Din acest motiv, unele boli, precum tuberculoza au devenit imune la tratamentele prescrise de medici.
Un procent ridicat al infecțiilor nosocomiale sunt cauzate de bacterii rezistente la antibiotice. În ultimii ani, infecțiile nosocomiale raportate pe plan local au înregistrat o scădere ușoară, cifrându-se la 15.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu