luni, 14 noiembrie 2011

„Săptămâna Educaţiei Globale"

În toate şcolile din comună va începe, luni, o nouă ediţie a proiectului „Săptămâna Educaţiei Globale". Iniţiativa este deja una tradiţională, iar la festivităţile acestei săptămâni vor lua parte toate instituţiile de învăţământ cu clasele I-VIII din comună. În proiect mai sunt implicaţi, pe lângă elevi, cadrele didactice şi diferiţi parteneri educaţionali.
Şi părinţii au de învăţat!
În organizarea Consiliului Consultativ al Educaţiei și Consiliilor Şcolare ale Elevilor „Săptămâna Educaţiei Globale" trebuie să pună în discuţie, în principal, problemele din Uniunea Europeană, cu rol în informarea atât a elevilor, cât şi a profesorilor sau chiar părinţilor.
„În cadrul evenimentelor educaţionale, atât elevii, profesorii cât şi familiile elevilor vor fi implicaţi în diverse activităţi pentru a învăţa ce înseamnă responsabilitatea privind toleranţa şi solidaritatea. Proiectul îşi propune să familiarizeze elevii, părinţii şi cadrele didactice cu principiile şi valorile educaţiei globale, dar şi să creeze un cadru pentru înţelegerea drepturilor şi responsabilităţilor cetăţeniei europene", a declarat dir.educativ Pălăduță Laura, de la Școala Mileanca.

Niciun comentariu: