Sătui de traiul greu de acasă, zeci de milenceni și-au căutat norocul peste hotare. Unii au reușit să-și cumpere acolo o locuință și să-și schimbe definitiv domiciliu. Au rămas poate doar cu sufletul legat de meleagurile unde s-au născut.
Cei rămași acasă ar pleca și ei oricând.
Au obosit să spere că vor trăi bine.
“Și mâine aș pleca, dacă mi-ar oferi cineva un loc de muncă și o locuință. Aici ce să fac? Trag mâța de coadă și încerc să supraviețuiesc de pe o zi pe alta. Foarte bine de cei care s-au descurcat și au rămas acolo. S-au aranjat pe viață”, ne-a declarat un milencean.
“54 de milenceni s-au stabilit în străinătate. Vorbim de cei care au avut domiciliul în Mileanca, dar și în Codreni, Seliștea ori Scutari. Cei mai mulți sunt în Italia, Spania și, nu în ultimul rând, Franța.
Sunt destul de mulți cei care au locuri de muncă stabile în străinătate, și-au întemeiat o familie și au pașaport de cetățeni români cu domiciliu în străinătate”, ne-a declarat un reprezentant al Primăriei.
Acestora li se adaugă alte zeci de milenceni care muncesc peste hotare ani la rând în speranța că vor obține în cele din urmă actele necesare pentru a rămâne definitiv în străinătate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu