Contribuabilii care nu plătesc contribuţia la sănătate primesc servicii medicale doar în cazul urgenţelor. Casele judeţene de asigurări de sănătate vor fi desfiinţate, locul acestora urmând să fie luat de case private.
Spitalele vor putea avea statut de fundaţie sau societate comercială.
Autorităţile locale vor putea angaja direct un medic, în zonele unde sunt dificultăţi la acordarea de asistenţă medicală.
Sunt câteva dintre prevederile proiectului noii legi a sănătăţii, supus, începând de ieri, dezbaterii publice.
Proiectul noii legi a Sănătăţii a fost postat spre dezbatere publică, ieri, pe site-ul Ministerului Sănăţii, , la secţiunea Legislaţie – Transparenţă decizională. Legea privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România cuprinde 16 titluri:
1. SĂNĂTATEA PUBLICĂ,
2. PROGRAMELE NAŢIONALE DE SĂNĂTATE,
3. ASISTENŢA MEDICALĂ PRIMARĂ,
4. ASISTENŢA MEDICALĂ DIN STRUCTURILE AMBULATORII,
5. SISTEMUL NAŢIONAL DE ASISTENŢĂ MEDICALĂ DE URGENŢĂ ŞI DE PRIM AJUTOR CALIFICAT,
6. SPITALELE,
7. MEDICAMENTUL ŞI ASISTENŢA FARMACEUTICĂ A POPULAŢIEI,
8. DONAREA ŞI UTILIZAREA ORGANELOR, ŢESUTURILOR ŞI CELULELOR DE ORIGINE UMANĂ ÎN SCOP TERAPEUTIC.
Conform proiectului noii legi a sănătăţii, spitalele pot fi organizate ca instituţii publice, asociaţii, fundaţii sau societăţi comerciale. Administratorul spitalului public poate decide schimbarea statutului organizatoric al spitalului, cu avizul Ministerului Sănătăţii.
O altă prevedere a proiectului noii legi a Sănătăţii face referire la medicina primară. Mai exact, pe lângă medicul de familie va apărea medicul angajat direct de către autoritatea locală.
9. PERSONALUL DIN SISTEMUL DE SĂNĂTATE,
10.RĂSPUNDEREA CIVILĂ A PERSONALULUI MEDICAL ŞI A FURNIZORULUI DE PRODUSE ŞI SERVICII MEDICALE ŞI FARMACEUTICE,
11. ASIGURĂRILE SOCIALE DE SĂNĂTATE, 12. CARDUL EUROPEAN ŞI CARDUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE,
13. ASIGURĂRILE VOLUNTARE DE SĂNĂTATE,
14. FINANŢAREA UNOR CHELTUIELI DE SĂNĂTATE,
15. CALITATEA ŞI INFORMAŢIILE ÎN SISTEMUL DE SĂNĂTATE,
16. DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE ALE LEGII.
Potrivit proiectului noii Legi a sănătăţii, persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale, al bolilor cu potenţial endemo-epidemic şi al celor prevăzute în Programul naţional de imunizări, monito-rizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de planificare familială, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin Contractul cadru.
Iniţiatorii proiectului nu au uitat de coplată, devenită deja lege, după publicarea în Monitorul Oficial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu