duminică, 22 ianuarie 2012

Duminica a XXXII-a după Rusalii


Sfânta Evanghelie care se citeşte în Duminica a XXXII-a după Rusalii ne arată cum schimbarea modului de a fi al unui bogat poate să-i aducă mântuirea, atunci când din om lacom devine om milostiv, arătând deodată pocăinţă şi fapte de pocăinţă.
Zaheu vameşul este singurul bogat, dintre cei prezentaţi de Sfântul Evanghelist Luca, care se mântuieşte, chiar dacă, înainte de întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, vameşul era preocupat doar de îmbogăţire, asuprind mulţi oameni şi răpind avutul lor.
În vremea Domnului Iisus, vameşii, adică acei oameni desemnaţi de regimul roman de ocupaţie să adune impozite pentru Imperiu, erau în general dornici de îmbogăţire, colectând cu lăcomie de la populaţie mai mult decât permitea legea.
Unul dintre aceştia, Zaheu, mai-marele vameşilor din Ierihon şi împrejurimi, era un om urât de popor pentru lăcomia lui şi invidiat pentru bogăţia pe care o adunase în scurt timp, dar în mod necinstit sau nedrept.
La un moment dat însă, în viaţa acestui vameş lacom şi nedrept s-a trezit o dorinţă de schimbare. El şi-a dat seama că nu era atât de fericit pe cât spera să fie când luase hotărârea de a aduna multe averi în orice chip. Bogăţiile materiale adunate de el în scurt timp nu-l mulţumeau sufleteşte. Simţea că omul este mai mult decât materie, că pacea, bucuria şi fericirea sufletului nu vin din acumulare necinstită de bunuri materiale în jurul omului, ci prin sporirea bunătăţii spirituale din interiorul omului, din sufletul său.
De aceea, Zaheu, om bogat, dar mic de statură, se urcă într-un sicomor, pentru a reuşi să-L vadă pe Iisus din Nazaret despre care a auzit că schimbase vieţile multor oameni. Deşi fapta lui Zaheu părea, mai degrabă, una inspirată de curiozitate, totuşi, în adâncul său, acesta simţea şi credea că Mântuitorul Iisus Hristos poate să-l elibereze de patima lăcomiei de averi, să-i schimbe viaţa şi să-i dăruiască o nouă lumină vieţii sale. Dovada că Zaheu era mânat de o căutare sinceră şi de o tainică dorinţă de schimbare a vieţii se vede tocmai în faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, Cunoscătorul sufletelor oamenilor, dintr-o mare mulţime de oameni, l-a chemat numai pe el pe nume şi i-a spus că doreşte să fie primit în casa acestuia.
Trecând prin Ierihon, Mântuitorul Iisus Hristos este atent la mulţimea pe care o întâlneşte în cale. El însă îi vede nu numai pe cei de aproape sau pe cei din faţa Lui, ci şi pe cei de departe sau de pe marginea drumului. Privind spre Zaheu, Mântuitorul Iisus Hristos nu a văzut în el doar un om mic de statură şi un curios urcat într-un copac, ci şi un suflet în căutare şi dornic de schimbare spirituală. De aceea, Iisus i-a spus: "Zaheu, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta". O invitaţie neaşteptată adresată unui vameş, spre mirarea tuturor celor care-l cunoşteau pe Zaheu ca fiind un om rău şi lacom. Aşadar, Mântuitorul Hristos exprimă în văzul şi auzul tuturor dorinţa Sa de-a intra în casa cuiva care n-ar fi îndrăznit niciodată să-I adreseze o astfel de invitaţie.
Prin urmare, Evanghelia ne spune că această atitudine a lui Iisus a provocat imediat mirare şi murmur în mulţime. Cum am spune astăzi, opinia publică a reacţionat negativ la gestul neaşteptat al Mântuitorului Iisus Hristos. Poate că toţi cei care cunoşteau faptele rele ale vameşului Zaheu erau îndreptăţiţi să murmure că Iisus "a intrat să găzduiască la un păcătos". Însă Mântuitorul Iisus Hristos nu judecă pe oameni după opinia publică, deoarece aceasta este incapabilă de a sesiza imediat schimbările sau stările duhovniceşti din sufletul omului, iar El a venit în lume să-i ajute pe oameni înainte de a-i judeca, a venit să-i vindece de patimi şi să-i ridice din păcate, după cum spune El Însuşi: "n-am venit să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea" (cf. Ioan 12, 47).
Evanghelia de astăzi este plină de învăţături duhovniceşti, iar concluzia ei, exprimată prin cuvintele Mântuitorului: "Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut" este un motiv de nădejde şi încurajare pentru noi toţi.
Orice om care rămâne în păcat este un om pierdut dacă nu se pocăieşte. Pocăinţa, însă, înseamnă o schimbare a vieţii, o trecere de pe calea pierzării pe drumul mântuirii, de la fapte rele la fapte bune.
Sfânta Evanghelie ne arată cum convertirea unui om păcătos s-a produs pentru că i s-au arătat acestuia o bunătate şi o onoare pe care nu le merita. Ea ne ajută să înţelegem că multa blândeţe, multa răbdare şi multa bunătate ale lui Dumnezeu sunt un îndemn tainic la pocăinţă, la schimbare în bine. Mulţi oameni, deşi sunt mai păcătoşi decât alţii, primesc multe daruri de la Dumnezeu. Deşi sunt răi, totuşi le merge bine, iar unii se întreabă: cum de le merge bine acestor oameni atât de răi sau de lacomi?
Răspunsul poate fi acesta: Mântuitorul Iisus Hristos aşteaptă ca bunătatea, milostivirea şi dărnicia Lui să-i determine într-o zi pe cei mai păcătoşi să-şi schimbe viaţa, să se convertească, nu din teamă de pedeapsă, ci datorită bunătăţii lui Dumnezeu, Care iubeşte pe tot omul şi doreşte ca nimeni să nu piară, ci să se mântuiască, adică să vină la El, în mod liber, cu dorinţa de mântuire, de viaţă veşnică fericită, în iubirea Preasfintei Treimi. (ZiarulL)

Niciun comentariu: