Marţi, deşi temperatura aerului a crescut uşor, vremea va fi rece, mai ales dimineaţa şi noaptea.
Cerul va fi variabil în Oltenia şi Muntenia, unde izolat vor fi condiţii de ploaie slabă, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali unde mai sunt posibile fulguieli trecătoare.
În restul teritoriului cerul va fi mai mult senin.
Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 15 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -5 şi 3 grade.
Spre sfârşitul intervalului se va produce brumă în nordul şi centrul ţării şi pe arii restrânse, mai ales în zonele deluroase, în celelalte regiuni.
În majoritatea regiunilor ţării se vor înregistra, la jumătatea lunii aprilie, ploi care vor avea şi caracter de aversă, în timp ce temperaturile se vor situa, în următoarele două săptămâni, sub valorile normale pentru această perioadă, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Botoșani
Vremea va fi rece în primele zile ale intervalului 10-23 aprilie, când valorile termice minime se vor situa, în medie, sub limita îngheţului, apoi se va încălzi treptat, până spre 18 grade.
În a doua parte a intervalului nu vor fi variaţii semnificative ale temperaturilor, acestea urmând să se situeze aproape de normele climatologice ale perioadei.
Temporar, vor fi ploi, ce vor avea şi caracter de aversă, îndeosebi în intervalul 14-16 aprilie şi în jurul datei de 20 aprilie.
Spre sfârşitul intervalului probabilitatea de precipitaţii va fi în scădere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu