Poezii de Ionela Daniela Iordan

BUNICULUI MEU...
Oare n-am să te mai văd vreodată?
Oarea nici măcar n-am să te-aud?
Să nu-mi spuneți că așa e soarta
... Sau că Dumnezeu așa a vrut.

Stau si ma gindesc acum la tine:
Ce paduri de-argint mi te-au ascuns?
Spune,ti-este rau sau iti e bine?
Oare in ce lume ai patruns?...

Stii,atitea am sa-ti povestesc...
De-ai veni-napoi macar pe-un ceas!
Nu stiu oare o sa reusesc
Sa iti spun ce-a fost si ce-a ramas?

Sa-ti arat muscata de la geam,
Vezi cit de frumos a inflorit?
Si apoi as da chiar tot ce am
Sa vezi iarba verde ce-a-ncoltit.

Spre apus sa ne-asezam pe prag
Si sa-mi povesti de Dumnezeu.
Ah,te-as asculta cu-atita drag,
Cum de altfel o faceam mereu.

Insa n-am sa te mai vad vreodata,
Nici macar nu am sa te aud.
Poate-asa a fost sa-ti fie soarta,
Poate Dumnezeu asa a vrut...

***

BUNICA
E vacanţă şi e vară.
La bunica în ogradă,
O fetiţă atâtica
... A venit ca să o vadă.

Întrebări îi stau pe buze
Şi de toate ar vrea să ştie
Iar bunica stă pe prispă
Are mare bucurie.

‚’’-Buna’’,cine a stat atâta
Şi a împletit cordele,
Şi-a făcut aşa covoare
Să ne fudulim cu ele?

E...are buna în cămară,
Stative, şi-aşa, cu ele,
Iarna când îi frig afară
Ţesem ţoale de cordele.

-‚’’Buna’’ ...dară cine
Ţi –a cusut cămăşi cu flori?
Multă lume le îmbracă
Acuma la sărbători.

E...aşa-i draga bunicii
Noi când eram fetişoare,
Coseam ie cu mărgele
Că n-aveam televizoare.

-‚Buna...ce-i la tine-n casă
Ce-i acolo pe perete?
Ei, vezi tu draga bunicii,
Sânt icone şi carpete.
Noi în nopţile de iarnă,
Lângă lampă tot de mână,
Am cusut mândre carpete
Şi-am făcut ciorapi de lână.
Şi să nu ne eie somnul
Ca să lucrăm până’n zori
Ne –adunam fetele toate
Şi lucram în şezători.

-Buna , tu- ai avut vacanţă
Şi ai fost , cumva, la mare?

-Vai de mine ,fata bunii,
Da ce aicia nu e soare?
Noi în verile cu arşiţi,
Seceram grâul de zor,
Petreceam vacanţa mare
La batoză, pe ogor.
Eram toţi pe câmp la muncă,
Fetele’n cămăşi cu flori,
Cu cosiţele’npletite
Şi’n obraji cu roşi’ bujori .

-Buna , dar unde-s copiii,
Că nu se aud pe vale...
N-am cu cine să mă joc...
Îs singură la matale.

-Draga bunii copiliţă,
Văd şi eu că nu mai sunt...
Este linişte pe uliţi,
Nu se mai aud trecând.

Şi cireşele stau coapte
N-are cine le culege,
Pe imaşul plin de iarbă
N-are cine să alerge.
Eu, când mică am fost ca tine,
De cu zori şi până’n noapte,
Cu ciupici s-au chiar desculţă
Alergam văile toate.

Mă-ngânam cu ciocârlia
Şi ne întreceam în zbor,
O, de ce nu sânt copilă,
Să mă joc în locul lor;
Vara s-o petrec pe ţarini,
Iarna pe cuptorul cald,
Mama să-mi facă turtiţe,
Eu să le mănânc cu drag.