Aproape 1000 de cereri pentru subvenţia europeană pe suprafaţă au fost depuse de ţăranii milenceni, în acest an. Conducerea Agenţiei de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA) Darabani arată că au fost depuse cereri pentru o suprafaţă de 3.310 hectare de teren agricol, o suprafaţă doar cu puţin mai mică faţă de cea înregistrată anul trecut.
Oficialii APIA recunosc faptul că se înregistrează o scădere a numărului de cereri depuse. Astfel, dacă în 2011 erau înregistrate peste 1200 de cereri, în acest an au fost primite 938, dintre care doar 29 au fost în format clasic, pe hârtie, majoritatea fiind depuse prin aplicaţia IPA Online.
Termenul limită pentru depunerea cererilor a fost 11 iunie. Cererile care se depun după această dată nu mai sunt luate în calcul.
Este o tendinţă de scădere a numărului de solicitări, ţinând cont, de exemplu, de faptul că în 2007 au fost depuse peste 2 mii de cereri pentru aceşti bani europeni.
Scăderea numărului de cereri din partea ţăranilor este pusă şi pe seama compactării terenurilor, prin arendă sau cumpărare. Fenomenul este vizibil mai ales în zona Codreni, unde arendaşii aproape că se bat pentru fiecare hectar de teren agricol disponibil.
Urmează controalele pe teren, verificări dacă există supradeclarări la terenuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu