Astăzi, pentru 30 de elevi milenceni este ultima zi de şcoală!
Este vorba despre absolvenţii de gimnaziu, care peste mai puţin de două săptămâni vor intra în febra examenului care se cheamă Evaluare naţională şi care implică susţinerea a două probe scrise - la limba şi literatura română (pe 25 iunie) şi la matematică (pe 27 iunie).
Indiferent că au sau nu încheiată situaţia şcolară ( pentru motive medicale), elevii pot participa la probele Evaluării naţionale (înscrierile fiind programate în perioada 18-20 iunie) însă cei care au rămas corigenţi şi care promovează examenul de corigenţă din luna august vor putea participa doar la a treia etapă de admitere în clasa a IX-a (4-6 septembrie).
Rezultatele finale ale Evaluării naţionale se vor afişa pe 4 iulie, urmând ca în perioada 5-8 iulie elevii să completeze (în prezenţa părinţilor şi a profesorilor diriginţi) fişele de opţiuni pentru admiterea computerizată.
Repartizarea în clasa a IX-a, prima etapă, se va face pe 14 iulie.
Pentru a doua etapă de admitere, fişele de opţiuni se vor completa între 16 şi 20 iulie, repartizarea computerizată fiind programată pe 23 iulie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu