miercuri, 18 iulie 2012

Verificați listele electorale!


Conform prevederilor Hotărîrii de Guvern 720/2000 privind listele electorale permanente, cetățenii cu drept de vot au dreptul să verifice înscrierile făcute în listele electorale permanente ce le sunt puse la dispoziție, spre consultare, de primărie, după primirea lor de la serviciile de evidență informatizată a persoanei.
Listele electorale permanente pot fi verificate de persoanele interesate la biroul aparatului permanent al Consiliului Local, situat la etajul I al Primăriei, zilnic, între orele 9-16.
 Întâmpinările împotriva omisiunilor, a înscrierilor greșite și a oricăror erori din liste se fac în scris către primar, acesta urmând să se pronunțe în scris pe tema întâmpinării primite în termen de cel mult trei zile de la înregistrarea ei.
 Erorile pot fi raportate inclusiv de membrii familiei cetățeanului cu drept de vot înscris în listă.
Actualizarea listelor electorale permanente se realizează de către primar, alături de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, iar orice modificare din listele electorale permanente trebuie comunicată Judecătoriei de către edil.
O astfel de actualizare a listelor electorale este necesară, având în vedere că, în unele cazuri, persoane aflate pe lista electorală permanentă nu mai sunt domiciliate în România sau au decedat.

Niciun comentariu: