joi, 23 august 2012

Avertizare CG!

Meteorologii au emis pentru judeţ avertizare cod galben de caniculă, valabilă de azi până duminică. Potrivit comunicatului dat de Administraţia Naţională de Meteorologie, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde treptat întreaga ţară. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 38°C în toate zonele de câmpie, deal şi podiş, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul de 80 al disconfortului termic.
În Mileanca temperaturile vor creşte treptat.
Termometrele vor arăta azi la amiază o maximă de 33°C, iar pe timpul nopţii minima va fi de 19°C. Cerul va fi parţial acoperit.
Vineri temperaturile vor oscila între 35°C, maxima şi 20°C, minima.
 Sâmbătă maxima va fi de 36°C, iar minima de 19°C.
 Ultima zi din săptămână va aduce şi cele mai ridicate temperaturi, respectiv o maximă de 38°C şi o minimă de 20°C.

Niciun comentariu: