luni, 20 august 2012

Canicula revine!

Luni, vremea va fi frumoasă, dar va deveni călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi senin, iar vîntul va sufla slab şi doar pe creste se va mai agita temporar. Temperatura aerului va creşte mai mult decât ieri, iar la prânz se vor aduna între 28...29 de grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi pe litoral şi 33...35 de grade în Cîmpia de Vest şi în Cîmpia Română.
Marţi
Marţi, vremea va deveni caniculară în vestul, sudul şi local în centrul ţării unde după-amiază maximele vor depăşi 35 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi senin, dar spre seară se va înnora în nord-est unde izolat vor fi averse şi descărcări electrice şi unele intensificări ale vîntului. Maximele se vor încadra între 28 de grade în Suceava şi 37 de grade la Drobeta Turnu Severin, Craiova şi Alexandria.
Miercuri:
Miercuri, o zi excesiv de caldă pentru ultima decadă a lunii august, mai ales în vestul, sudul şi centrul ţării. Mai răcoroasă rămîne zona de nord a Moldovei unde norii se adună temporar şi nu sunt excluse cîteva averse însoţite de fenomene electrice. În aceste condiţii, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 38 de grade.

Niciun comentariu: