marți, 7 august 2012
Efectele secetei!
Dublarea preţurilor la furaje, din cauza secetei, ar putea duce la faliment foarte mulţi crescători de vaci. Aceştia susţin că, dacă preţul de achiziţie a laptelui nu se va majora cu cel puţin 30%, în perioada următoare, vor intra pe pierdere, iar mulţi dintre ei vor închide fermele.
Unii crescători şi-au scos deja animalele la vânzare, pentru că nu mai au ce să le dea de mâncare. Cele mai multe vor ajunge însă la abator, pentru că nimeni nu le cumpără, chiar dacă se vând "la ofertă".
"Până acum, am lucrat la un profit minim. Dacă nu creşte preţul la lapte, mulţi fermieri vor intra pe pierdere şi vor închide fermele. În piaţă au apărut deja oferte de animale scoase la vânzare“, afirmă Petrică D. agricultor din comună vinde laptele cu 1,08-1,15 lei pe litru.
Un alt caz este şi Cătălin G. Acesta vrea să vândă 3 vaci, pentru că nu are ce să le dea să mănânce. Cătălin are vaci de rasă, cel mai probabil, animalele vor ajunge la abator, iar proprietarul va primi circa 500 de euro pe fiecare
Efectele scumpirii furajelor vor începe să se vadă în câteva luni şi în preţurile produselor la raft.
Mulţi procesatori vor merge pe pierdere pentru a nu mări preţurile în septembrie, însă este posibil ca, în octombrie noiembrie, preţurile la lactate să crească urmare a adaosurilor pe care le vor pune reţelele internaţionale de magazine
Efectivele de bovine s-au redus de la 2,8 milioane de capete, în 2007, la 2,1 milioane de capete, anul trecut, în timp ce producţia de lapte s-a diminuat de la 54,8 milioane de hectolitri, în 2007, la 43,8 milioane de hectolitri, în 2011, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii Circa 25% din laptele procesat în România provine de la exploataţii individuale cu unu-două animale, care de altfel deţin peste 80% din efectivele de bovine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu