luni, 22 octombrie 2012

Atenţie la incendii!

Numărul incendiilor creşte odată cu începutul sezonului rece, astfel că Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a intensificat activităţile de prevenire a incendiilor, în colaborare cu personalul din cadrul componentei preventive a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din fiecare localitate botoşăneană.
 Astfel, componenta preventivă a serviciilor voluntare locale pentru situaţii de urgenţă, sub conducerea şefului acestor servicii, va continua acţiunile de informare preventivă la nivelul fiecărei gospodării, unde legislaţia le acordă competenţe, în scopul prevenirii producerii unor situaţii de urgenţă.
 De asemenea, şeful serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă va verifica şi modul de realizare a măsurilor de prevenire la instituţiile subordonate consiliului local şi la biserici.
 De aceea, pompierii îndeamnă cetăţenii ca toate mijloacele de încălzire să fie verificate înainte de utilizare, să se evite utilizarea combustibilului pentru aprinderea sobei, de asemenea să nu utilizeze aparate electrice defectate.
 La fel, este important să fie evitat fumatul în locuinţe.
 Potrivit statisticilor, aproape un sfert dintre incendiile produse pe parcursul unui an sunt cauzate de coşurile (burlanele) de fum defecte sau necurăţate.
 Funinginea rezultată prin arderea materialului lemnos şi depusă în interiorul coşurilor de fum, pe fondul supraîncălzirii sobelor, se poate aprinde şi provoca incendii, fie prin efect termic sau din cauza jarului (scânteilor) ajunse în contact cu materialele combustibile din construcţia locuinţei.
 Pentru a putea preveni producerea incendiilor este necesar ca, înainte de a utiliza sobele, să fie curăţate coşurile de funingine, să se verifice etanşeitatea şi izolarea termică corespunzătoare faţă de materialele combustibile.

Niciun comentariu: