Profesorii de serviciu vor avea obligatia sa insoteasca persoanele straine care intra in unitatea de invatamant cu diverse probleme, iar poarta trebuie sa fie incuiata pe durata orelor, a declarat, miercuri, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, citata de Mediafax.
"Sa fim seriosi, scoala nu poate fi transformata intr-o cazarma. Nu se poate spune: 'Pe aici nu se trece!'. Scoala trebuie sa fie o institutie in care oamenii invata si cum sa se comporte, iar acest lucru este foarte important", a spus ministrul Educatiei, dupa ce i-a fost adus la cunostinta faptul ca sunt inca unitati de invatamant in care orice persoana straina poate intra fara probleme.
Ecaterina Andronescu a adaugat ca este convinsa ca in scoala trebuie sa fie niste reguli foarte precise.
"Cred ca trebuie sa avem niste reguli foarte precise. De exemplu, eu nu as lasa nicio persoana straina sa se plimbe singura prin scoala. As cere profesorului de serviciu sa insoteasca persoana respectiva acolo unde are treaba. Apoi, la sfarsitul intrevederii, acelasi profesor de serviciu ar conduce spre iesire vizitatorul. Mai mult, in timpul orelor, poarta ar trebui sa ramana inchisa", a precizat ministrul Educatiei.
Andronescu a mai spus ca a recomandat deja inspectoratelor sa ia aceste masuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu