marți, 16 octombrie 2012

Se achită în continuare taxa de poluare auto!

Milencenii care şi-au cumpărat autovehicule din străinătate şi vor să le înmatriculeze în România trebuie să achite în continuare taxa de poluare auto.
Acum câteva zile Camera Deputaţilor a adoptat o lege care a băgat în ceaţă proprietarii de maşini, în sensul că aceştia au crezut că taxa de poluare a fost suspendată până pe 1 ianuarie 2013.
 De fapt parlamentarii nu au făcut altceva decât să aprobe o ordonanţă de urgenţă emisă acum zece luni de guvern şi care se referă tot la o taxă de poluare, însă pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2007.
Numai acea taxă este suspendată până pe data de 1 ianuarie 2013, nu şi taxa pentru maşinile aduse din străinătate.
Vestea cum că taxa de poluare ar fi fost suspendată a dat de furcă lucrătorilor de la Registrul Auto Român (RAR) Botoșani care au fost asaltaţi de cetăţenii care aveau de înmatriculat autovehicule şi doreau să obţină certificate de autenticitate.
Cu gândul că au scăpat timp de aproape trei luni de taxă, ei s-au grăbit să profite de ceea ce de fapt nu a fost măcar pus în discuţie, adică de suspendarea plăţii acestui bir.
"Taxa de poluare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2007 este suspendată încă de la începutul acestui an, iar acum nu s-a făcut altceva decât să treacă actul normativ care prevede acest lucru prin toate procedurile. Oamenii ne-au telefonat, au venit cu solicitări la noi, însă noi am explicat fiecăruia în parte că nu este vorba de o suspendare a taxei de poluare existentă în prezent", a declarat  şeful RAR Botoșani.
Reprezentanţii Fiscului au declarat, la rândul lor, că nu cunosc date referitoare la aceste aspecte pentru că nu au informaţii oficiale. Cei care au de vândut maşini înmatriculate înainte de 2007 trebuie să se grăbească.
La finele anului trecut, Guvernul a decis să introducă taxa de poluare pentru autovehiculele înmatriculate în România înainte de ianuarie 2007, însă, ulterior a revenit asupra hotărârii şi a suspendat aplicarea birului până pe data de 1 ianuarie 2013, prevedere ce poate fi regăsită în OUG 1/2012.
Actul normativ dă posibilitatea celor care au apucat să achite noua taxă la prima transcriere a dreptului de proprietate pentru maşini înmatriculate înainte de 2007 să-şi primească banii inapoi.
 La vremea respectivă, Fiscul  nu avea în evidenţe niciun contribuabil care să fi plătit taxa.
 OUG 1/2012 a intrat în vigoare chiar în ziua publicării, adică pe 31 ianuarie.
  Potrivit Constituţiei, ordonanţele emise de Guvern trebuie aprobate prin lege de Parlamentul României pentru a-şi produce în continuare efectele juridice.
 Denumită şi taxă de primă cumpărare, introducerea taxei de poluare pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007 a blocat pentru o perioadă piaţa auto second-hand, dat fiind faptul că birul era cu mult mai mare decât valoarea maşinilor.

Niciun comentariu: