După ce Curtea de Conturi le-a imputat sute de lei pentru prescrierea de reţete unor pensionari cu venituri sub 700 de lei care nu au prezentat o declaraţie pe propria răspundere că nu au şi alte venituri, medicilor de familie le este teamă să mai elibereze astfel de reţete ca nu cumva să fie buni de plată şi în lunile următoare.
Reprezentanţii medicilor cer ca deciziile de returnare a banilor să vină pe numele pacienţilor şi nu ale doctorilor care au prescris reţete. Ei susţin că doctorii au mizat pe buna credinţă a pacienţilor în condiţiile în care nu au acces la o evidenţă a pensionarilor cu venituri sub 700 de lei, care beneficiază de reţete compensate în proporţie de 90%.
În mod normal, pensionarii pot primi astfel de reţete dacă se prezintă la medicul de familie cu ultimul cupon de pensie şi o declaraţie pe proprie răspundere că nu mai au alte venituri.
Medicii au fost chemaţi la Casă de Asigurări de Sănătate pentru a da explicaţii legate de prescrierea reţetelor nejustificate. Ei au trebuit să dea explicaţii bine argumentate altfel cei care nu au avut cunoştinţe despre pacienţii lor, au trebuit să suporte consecinţele.
"O astfel de situaţie este ţinută de către Agenţia Naţională de Administare Fiscală (ANAF) iar noi nu avem acces în această bază de date. De exemplu dacă un pacient pensionar vinde o vacă şi a întocmit un contract se consideră că are un alt venit, la fel şi în cazul în care ia dobânda pe banii depuşi în bancă, sau dacă are un contract de închiriere. De ce nu se introduc astfel de date în SIUI să ştim şi noi?", a spus medicul de familie L.P.B.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu