marți, 6 noiembrie 2012

Doar cununii convenționale!

Mirii milenceni nu au reuşit încă să depăşească bariera convenţionalului în ceea ce priveşte cununia civilă, din principiu sau poate din comoditate.
 Nicio cununie civilă nu a fost oficiată până acum într-o altă locaţie decât cea cunoscută de toată lumea: incinta  Primăriei.
 Deşi există o hotărâre de Consiliu Local ce le oferă posibilitatea alegerii oricărei alte locaţii le este pe plac în ziua cununiei civile, bineînţeles contra cost, milencenii aleg întotdeauna varianta tradiţională.
 Mulţi din ei însă nu ştiu că au posibilitatea de a alege unde să-şi oficieze cununia civilă, spre exemplu în parc, la biserică, sau în grădina proprie sub cerul liber.
 De asemenea, oficierea cununiilor civile de către ofiţerul de la Starea Civilă în timpul săptămânii este gratuită, iar sâmbăta şi duminica se percepe un tarif de 100 de lei, ce merge la bugetul local.
 Deplasarea ofiţerului de Stare Civilă în afara locului unde oficiază în mod normal cununiile civile îi costă pe tinerii însurăţei 300 de lei.
 Pentru omul modern originalitatea a devenit o etichetă obligatorie, aplicabilă în cele mai importante momente ale vieţii sale, cum ar fi ziua căsătoriei.
 Astfel că originalitatea acestei etape din viaţă a devenit foarte importantă, orice detaliu având importanţa sa. O locaţie exclusivistă pentru oficierea cununiei civile ar garanta clipe de neuitat atât mirilor cât şi invitaţilor acestora.
 Dacă în alte locuri cununiile convenţionale la Starea Civilă au început să piardă teren în rândul tinerilor, la Mileanca se păstrează încă tendinţa tradiţională.
 Cununiile civile nu şi-au schimbat locul, deşi unele cupluri şi-ar dori să fie cununate civil într-o altă locaţie decât  Primăria.
 Cum nu avem la dispoziţie o Grădină Botanică, preferată, drept decor în alte localităţi, de cuplurile ce se căsătoresc civil, la noi nu e în topul preferinţelor parcul, sau alte locaţii din natură.
 Potrivit oficialului Stării Civile a Primăriei , anul acesta, până la acest moment, s-au oficiat 6 de căsătorii. Cele mai multe cununii civile au fost oficiate în lunile iulie -  şi august .
 Cifra  este datorată şi stranierilor care se întorc acasă în această perioadă a anului şi profită de concendii şi de economiile adunate cu greu în străinătate, pentru a-şi uni destinele cu persoana iubită.
 Sezonul rece este perioada mai puţin preferată pentru oficierea cununiilor civile, din noiembrie şi până în februarie înregistrându-se un declin în ceea ce priveşte programarea nunţilor

Niciun comentariu: