Anul 2013 începe sub auspicii nefaste cu scumpiri la carburanţi şi ţigări pe bază de accize.
Deprecierea leului faţă de euro va influenţa suplimentar majorarea preţurilor la majoritatea produselor accizabile.
Accizele pe 2013 vor fi calculate la un curs de 4,5223 lei/euro, anunţat de Banca Centrală Europeană (BCE) pe 1 octombrie 2012, mai mare cu 5,16% faţă de cursul din urmă cu un an, de 4,3001 lei/euro, folosit la calculul accizelor în anul 2012.
Accizele sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru unele produse provenite din producţia internă sau din import: bere, vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare, alcool etilic, tutun prelucrat, produse energetice, energie electrică.
De asemenea, scumpirea carburanţilor va fi influenţată, pe lângă deprecierea leului faţă de euro, şi de majorarea accizelor. Conform calendarului de majorare convenit cu UE, nivelul accizelor pentru motorină va creşte la 1 ianuarie 2013 de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă.
Cum ponderea accizelor în preţul benzinei se apropie de 30%, majorarea cu 5% a cursului euro/leu atrage o creştere cu aproximativ 1,5% a preţului la pompă, adică aproximativ nouă bani pe litru. În cazul motorinei, preţul va creşte cu aproximativ 2,5%, adică 15 bani/litru.
Toate aceste scumpiri vor atrage în cascadă majorări de preţuri la toate produsele.
La ţigări, ponderea accizelor reprezintă mai mult de jumătate din preţul uzual al unui pachet (cam 60%), iar avansul euro cu 5% în intervalul 1 octombrie 2011-1 octombrie 2012 aduce în plus la preţ aproximativ 3% (cum preţurile diferă destul de mult pe pachet, să luăm în calcul o marjă de 2,75-3,25%).
Asta fiind numai influenţa cursului de schimb, tot din ianuarie urmând să se majoreze şi acciza de la 79,19 euro/1.000 ţigarete la 81,78 euro/1.000 ţigarete (+3,2%, cu o contribuţie în preţ de 1,8%).
Per total, o creştere şi în acest caz cu aproximativ 5% în medie (0,6 lei/pachet - adică 60 de bani).
Pentru băuturi, majorarea vine din creşterea cursului la care se calculează acciza (+5%), dar nu am simulat calculul din cauza diferenţelor foarte mari de preţ şi a concentraţiilor de alcool. În acest caz, mulţumită ponderii reduse a accizei în preţurile cu amănuntul, scumpirea e modestă (sub 0,15 la bere, de pildă).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu