luni, 25 martie 2013
Buna Vestire
Credinciosii ortodocsi si catolici sarbatoresc luni Buna Vestire, amintind de ziua in care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria ca a fost aleasa sa devina mama lui Iisus Hristos, anunta Agerpres.
Buna Vestire sau Blagovestenia este marcata in fiecare an pe 25 martie, cu noua luni inainte de Craciun, sarbatoarea fiind celebrata in Rasarit inca din anul 550, in timp ce la Roma s-a introdus in secolul al VII-lea. Sarbatoarea inaugureaza "plinirea timpului", adica implinirea fagaduintelor si pregatirilor venirii lui Hristos. Maria este chemata sa il zamisleasca pe Fiul lui Dumnezeu. Incuviintand, a devenit Nascatoare de Dumnezeu.
Si, prin aceasta, este o ucenica desavarsita a Fiului ei, care, in ascultare fata de Tatal, isi implineste libertatea si tocmai astfel isi exercita libertatea, ascultand.
De Blagovestenii, ca si in Duminica Floriilor, este dezlegare la peste.
Potrivit traditiei, cine mananca peste va fi sanatos tot anul. In credinta populara se spune ca de Blagovestenii se dezleaga limba pasarilor cantatoare, dar mai cu seama a cucului.
Acesta incepe a canta pana la Sanziene sau la Sfantul Petru, cand se ineaca cu orz.
Cucul, pasare cu numeroase valente simbolice, canta de la echinoctiul de primavara pana la solstitiul de vara. In traditia populara se spune ca de la Sanziene cucul se preface in uliu pana la Buna Vestire, cand redevine cuc.
De 25 martie ar trebui să fim veseli. Și, mai ales, ar trebui să nu muncim.
Cel puțin așa spune tradiția populară.
Și aceasta pentru că pe 25 martie este sărbătorită Buna Vestire, o sărbătoare cunoscută în popor și sub numele de Blagoveștenie sau de „Ziua Cucului”.
De ce „Ziua Cucului”? Pentru că, se spune, în această zi cucul va cânta pentru întâia oară în an.(...) Iată și alte câteva obiceiuri românești legate de Ziua Cucului: - cine se ceartă de Buna Vestire va avea necazuri mari tot anul; - dacă se va întâmpla să ne surprindă cântecul cucului posomorâți și cu stomacul gol, atunci e semn rău, se spune că „te-a spurcat cucul”, iar peste an lucrurile nu vor merge tocmai bine; - flăcăii și fetele adresau următoarea întrebare: „Cucule voinicule/ Câți ani îmi vei da/ pân’ m-oi însura (mărita)?”.
Tăcerea cucului aducea mare bucurie, deoarece echivala cu o căsătorie grabnică, în vreme ce cântatul cucului îi aducea la disperare, fiecare glas fiind socotit un an de așteptare; - dacă un om auzea cucul din spatele lui, pe stomacul gol, era semn rău: „Cucu-n spate mi-a cântat/ și moartea m-a săgetat”.
De asemenea, sătenii obișnuiau să numere de câte ori cânta cucul pentru a afla câți ani mai au de trăit;
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu