miercuri, 3 iulie 2013

Din nou la analize gratuite!

Sute de mileceni ar putea avea parte anul acesta de un set de analize gratuite, la fel ca acum vreo cinci ani. Ministerul Sănătătii a anuntat zilele trecute că a finalizat centralizarea datelor din programul national de evaluare a stării de sănătate derulat în perioada 2007-2008 si că vrea să-l reia de la jumătatea anului 2013. Dacă se vor găsi fonduri si intentiile vor fi transpuse în practică, atunci toti milencenii, indiferent dacă sunt sau nu asigurati, vor fi trimisi de medicii de familie la analize gratuite pentru a le fi depistate din vreme afectiunile grave sau cronice, scopul final fiind cresterea ratei de vindecare si reducerea mortalitătii.
 Acest program a fost cel mai eficient instrument de preventie, care a ajutat la depistarea a mii de cazuri de afectiuni cronice si care a dus cu sigurantă la cresterea ratei de supravietuire.
Atunci au fost descoperite foare multe cazuri de diabet si multi oameni au aflat că suferă de boli cardiace. Ei au putut începe tratamentul si astfel bolile au stagnat sau sînt tinute sub control.
 Programul national de evaluare a stării de sănătate a populatiei (PNESS) a început în iulie 2007 si s-a finalizat în septembrie 2008.
 În Mileanca au beneficiat de analize medicale gratuite peste 1.000 de persoane.
 Programul a fost foarte contestat la nivel national deoarece s-a spus că pe banii statului s-au îmbogătit laboratoarele de analize si medicii de familie.
Indiferent de aceste controverse, investigatiile gratuite oferite acum 5-6 ani pacientilor au fost mană cerească pentru cei mai multi, deoarece nu aveau banii necesari achitării acestora.
 Un nou program ar putea ajuta si acum milencenii, deoarece analizele gratuite sunt tot mai dificil de obtinut, laboratoarele primind sume din ce în ce mai mici.

Niciun comentariu: