Conform datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Botoșani la această dată sunt 326 de posturi vacante.
Șefa învățământului botoșănean a precizat că 438 de candidaţi care au susţinut în acest an concursul de titularizare (inclusiv cei cu note sub cinci) nu au primit încă un post.
În data de 6 şi 13 septembrie vor fi organizate şedinţe publice pentru repartizarea pe posturile vacante și o şedinţă prin care vor fi rezolvate detaşările în interesul învăţământului.
“Sunt 326 de posturi încă neocupate, complete şi incomplete, pentru şedinţele publice din 6 şi 13 septembrie.
Având în vedere că avem un număr mare de candidaţi nerepartizaţi, în jur de 438 dacă îi considerăm şi pe cei care au sub cinci, atunci s-a venit cu o menţiune de la Ministerul Educaţiei şi în perioada 6-13 septembrie putem organiza şedinţe publice”,a declarat inspectorul general al IŞJ.
În unitățile școlare milencene mai sunt încă cinci posturi vacante la preșcolar, primar și gimnazial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu