miercuri, 2 octombrie 2013

Rece, joi și vineri

În ţară, joi, vremea va fi în continuare mult mai rece decât în mod obişnuit la începutul lunii octombrie.
 Cerul va fi variabil în vestul şi nord-vestul ţării, dar va avea înnorări temporare, mai ales în cursul zilei, în restul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua slab.
 La munte va ninge, iar trecător în zona subcarpatică şi în Transilvania precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
 Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în regiunile estice, cu viteze de 45….50 km/h la rafală şi mai ales în zona litoralului de 60 km/h.
 Temperaturile maxime se vor încadra între 5 grade în estul Transilvaniei şi 12 grade în Banat şi Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 5 grade, mai coborâte în depresiuni, până la -6 grade.
 Local în vestul, nordul şi centrul ţării şi izolat în rest se va produce brumă, iar în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă. La Bucureşti: Vremea va fi în continuare deosebit de rece.
 Cerul va prezenta unele înnorări ziua, când vor fi condiţii să plouă slab.
Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 0…2 grade. În ţară, vineri, vremea se va menţine deosebit de rece pentru prima decadă a lunii octombrie.
 Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări şi izolat ploi slabe în estul ţării, iar ziua şi în sud.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în Moldova, Dobrogea, Bărăgan şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 grade în estul Transilvaniei şi 14 grade în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade, mai scăzute în depresiuni, până în jurul valorii de -6 grade.
Spre dimineaţă, în regiunile intracarpatice şi local în rest, se va produce brumă, iar în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

Niciun comentariu: