luni, 20 ianuarie 2014

“Blue Monday”

Cel puţin aşa susţine un psiholog britanic care, în urma unui calcul matematic elaborat, a ajuns la concluzia că a treia zi de luni dintr-un an este cea mai tristă zi din tot anul.
 De vină pentru starea de tristeţe care aparent ne cuprinde fără un motiv anume ar fi facturile care sosesc după sărbătorile de Crăciun, frigul, incapacitatea de a munci eficient, dar şi gândul că până la următorul salariu mai este multă vreme.
 Teoria despre “cea mai tristă zi din an” sau “Blue Monday”, cum este cunoscută această zi în toată lumea, a apărut în 2005, când psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai îngrozitoare zile ale anului.
Astfel el a ajuns la concluzia că a treia zi de luni din an este şi cea mai tristă.
 Practic, cei mai mulţi dintre noi intră cu greu în formă după ce o lungă perioadă de timp distracţia a fost cuvântul de ordine.
Nici vremea rece de afară şi nici gândul că până la următoarea vacanţă mai este destul de mult timp nu ne este de prea mare ajutor.
 Pentru a combate starea de apatie, este bine să aerisim foarte des încăperea în care stăm şi să facem plimbări lungi.
 Sunt recomandate şi sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exerciţiile la sală.

Niciun comentariu: