luni, 27 ianuarie 2014

Ministerul Educației s-a răzgândit: Unele şcoli și grădinițe se redeschid marți!

Conducerea Inspectoratului Şcolar Județean a luat decizia de a relua cursurile de învăţământ în toate unităţile şcolare din județ, excepţie făcând doar patru unități cu personalitate juridică.
 Astfel, elevii de la Şcoala Gimnazială Vorniceni, Liceul Tehnologic Todireni, Liceul „Demostene Botez” Trușești, dar şi Liceul Tehnologic Sfântul Stelian Botoşani nu vor merge mâine la școală, la cererea directorilor acestor instituții de a suspenda cursurile.
 „La patru unități cu personalitate juridică, cu circa 1720 de elevi, cursurile pentru ziua de marți au fost suspendate, la cererea directorilor acestor instituții.
 Restul unităților de învățământ din județ își vor desfpșura activitatea în condiții normale.”, a declarat inspectorul general al IȘJ Botoșani, Mihaela Huncă. În cazul existenței altor solicitări, acestea vor fin analizate de conducerea IŞJ.
Directorii unităţilor de învăţământ sunt cei care decid cum vor fi recuperate orele din ziua de 27 ianuarie, când toate şcolile din judeţul Botoşani au fost înschise, precum şi orele din data de 28 ianuarie, în cazul şcolilor care au cerut suspendarea cursurilor şi pentru această zi.
 Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, orele vor fi recuperate în cel de-al doilea semestru al acestui an şcolar.
Urmează ca la nivelul fiecărei şcoli conducerea să se stabilească un orar de recuperare a orelor.
(Dnws)

Niciun comentariu: