marți, 18 februarie 2014

Ce au primit elevii de clasa a VIII-a la simularea la limba română!

Elevii de clasa a VIII-a susțin astăzi, 18 februarie 2014, începând cu ora 09:00 prima simularea pentru Evaluarea Naţională la limba și literatura română.
 Profesorii spun că subiectele de la aceste teste ar putea fi mai grele decât cele de la examenul propriu-zis, ca în fiecare an, pentru a-i motiva pe elevi să înveţe.
 Ministrul Educaţiei susţine că subiectele vor fi de nivel mediu, iar notele nu vor fi trecute în catalog.
 ”Toţi elevii trebuie să ştie că subiectele vor fi de nivel mediu şi că acest exerciţiu îi ajută şi îi pregăteşte în vederea examenului din iunie”, a declarat Remus Pricopie. Ministrul a mai precizat că simulările şi evaluările pe care le vor avea de parcurs elevii în acest an„sunt extrem de importante şi de necesare”. La primul subiect, elevii au primit un text la prima vedere, poezia "Zăpada sărută întinderile", de A.E. Baconsky.Li s-a cerut să găsească sinonime pentru o serie de cuvinte, să identifice diftongii din altele, să selecteze un epitet şi o repetiţie, să menţioneze două trăsături ale genului liric şi să explice semnificaţia a patru versuri.O altă cerinţă a primului subiect a fost aceea ca elevii să redacteze o compunere în care să explice semnificaţia titlului poeziei lui Baconsky.La cel de-al doilea subiect, elevii au avut primit un text descriptiv despre Maramureş şi au avut de rezolvat mai multe cerinţe, unele gramaticale, altele ţinând de înţelegerea pasajului amintit, pornind de la acesta.Totodată, ei au avut de scris o naraţiune pornind de la o întâmplare reală sau imaginară petrecută într-o zonă turistică.După proba la limba română, urmează pe 19 şi 20 februarie  proba la matematică şi, după caz, limba maternă.


Niciun comentariu: