luni, 17 martie 2014

Amenajare spațiu public de recreere

Proiectul de amenajare a spaţiului de recreere destinat locuitorilor comunei Mileanca dar şi turiştilor care vizitează localitatea va avea o valoare de aprox 140. 000 euro, neambursabili în proporţie de 100%.
 Proiectul se încadrează în Planul de Dezvoltare Locală al GAL”Valea Bașeului de Sus” şi este finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
 Zona ce va fi amenajată începând de anul acesta se află centrul comunei, lângă Stația de Bus, iar lucrările se vor finaliza până în luna decembrie 2014.
 „Pentru amenajarea spaţiului de recreere se va împărţi terenul în două zone funcţionale majore: zona de joacă pentru copii şi o zonă pentru sport, legate între ele de zonele de promenadă, realizându-se următoarele componente: jocuri pentru copii în apropierea  Centrului civic, unde funcţionează cele două grădiniţe, alei realizate din asfalt,  bănci şi coşuri de gunoi amplasate pe alei, teren de sport multifuncţional înconjurat cu gard din plasă de sârmă bordurată, înconjurat cu o perdea verde de tuia spre  locuinţele existente”, a declarat primarul comunei, Ioan Ursache.
 De asemenea, pe suprafaţa acestui parc se vor monta mese pentru ping-pong şi şah, stâlpi de iluminat, amplasaţi pe lângă aleile asfaltate şi pe lânga limitele de proprietate, spre stradă.
 „Se vor curăţa rigolele existente şi se vor amenaja cele de pe stradă, urmând a fi o rigolă carosabilă, închisă cu capac armat, iar cea dinspre Est va fi deschisă şi se va uni cu rigola existentă pe strada DSP”, a mai declarat primarul comunei.
 În această zonă este prevăzută şi o reţea de apă care să faciliteze irigarea cu uşurinţă a zonelor verzi create, urmând a se monta de-a lungul aleilor şi două cişmele de apă.

Niciun comentariu: