“Din ce cauză a murit Hristos?”

În fiecare an, în săptămâna sfântă, ne întrebăm deseori: “Din ce cauză a murit Hristos?”.
S-au scris nenumărate cărţi pe acest subiect, arta a căutat să zugrăvească cât mai intuitiv agonia din Ghetsimani, suferinţa Domnului pe cruce.
 Oameni de ştiinţă – savanţi, medici celebri, oameni din toate domeniile ştiinţei – au fost preocupaţi de această întrebare.
Urmaşii lui Hipocrate presupun că Iisus ar fi murit din cauza puternicelor emoţii trăite.
 Primele semne prevestitoare morţii lui Iisus s-ar fi declanşat în clipa agoniei din Grădina Ghetsimani. Evanghelistul Luca relatează faptul că sudoarea de pa faţa Sa se făcuse «ca nişte picături de sânge ce cad pe pământ».
 Cu ceva timp în urmă, am citit cartea «Cum a murit de fapt Iisus? Investigatiile unui medic», scrisă de medicul creştin Luigi Malantrucco, carte apărută la Editura Deisis, în 2004.
Autorul a studiat timp de 15 ani cauzele morţii lui Iisus, pe baza Giulgiului de la Torino şi a mărturiilor evangheliştilor, notând mai multe detalii: urmele a sute de răni produse în momentul biciuirii, urmele coroanei de spini pe cap, tumefierea feţei, semnele lemnului crucii purtat pe spate, membrele superioare şi inferioare perforate cu piroane, rigiditatea cadaverică a corpului înfăşurat în giulgiu, o rană în regiunea hemitoracelui drept, cu o abundentă pierdere de sânge etc.
 Episodul declanşator al infarctului lui Iisus ar fi avut loc în momentul rugăciunii sfâşietoare din Grădina Ghetsimani: «Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească».
Natura umană a lui Iisus, luând la cunoştinţă de taina jertfei ce urmează, trăieşte angoasa anticipării suferinţelor ce aveau să vină, trăieşte puternicul conflict dintre ascultarea faţă de Cuvântul Tatălui şi posibilitatea de a se sustrage sacrificiului.
Primele simptome ale morţii lui Iisus vor fi trăite în Grădina Ghetsimani, finalizându-se, în cele din urmă, totul, pe cruce.
 Prin moartea Sa pe cruce şi prin Învierea Sa, Fiul lui Dumnezeu deschide o nouă perspectivă întregii umanităţi.
 Când ne împărtăşim, primim această capacitate de reînnoire a trupului dincolo de moarte, pentru a fi părtaşi veşniciei.
 Luăm Trupul lui Hristos şi Sângele Lui din potirul sfânt «spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci».
 Numai aşa înţelegem cuvintele lui Pavel: «Hristos a înviat din morţi, fiind începătura învierii noastre.