luni, 2 iunie 2014

Evaluarea Națională la finalul clasei a II-a

Evaluările Naţionale au continuat săptămâna aceasta cu proba de la Scris şi Citit pentru elevii de clasa a II-a, care a avut loc luni, urmând ca miercuri elevii să susţină proba la matematică, potrivit calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei.
 Peste 30 de elevi milenceni de clasa a II-a au trecut luni de prima evaluare naţională, la română, care a presupus un test de Citire şi altul de Scriere, fiecare cu durata de 25 de minute, cu o pauză de 10 minute între ele.
 Nu au fost însă uşoare, nici minutele suficiente, iar unele subiecte au fost ambigue, spun dascălii şi elevii. Textele aveau multe personificări şi copiii trebuiau să le parcurgă de mai multe ori, aşa că au terminat testul la limita timpului disponibil.
 De asemenea, multora le-a fost greu să se concentreze imediat după pauză, la al doilea test. În mod normal, la clasă ei nu scriu mai mult de 20 de minute, ori în cadrul acestor teste, activitatea intelectuală a fost constantă“ aceste teste au fost elaborate după noua programă şcolară de clasa a II-a, care se va aplica abia din septembrie 2014.
 Ce au primit la teste
La primul test, cei mici au avut de citit un text de aproximativ o pagină şi de răspuns la zece întrebări, majoritatea cu patru variante de răspuns, prin care să se verifice înţelegerea acestuia.
La testul de scriere, elevii au avut de redactat, pe cel mult şapte rânduri, un bilet către un apropiat.
 Astfel, la varianta I de subiect, cerinţa a fost "Rareş şi-a pierdut câinele.
 Claudiu, prietenul lui, l-a găsit. Scrie, pe spaţiul dat, un bilet în care Claudiu îi cere lui Rareş să se întâlnească pentru a-i înapoia câinele", iar la varianta II - "Ai plecat în grabă de acasă. Scrie-i mamei un bilet prin care să o anunţi că trebuie să mergi la bibliotecă să împrumuţi cartea 'Sarea în bucate' de Petre Ispirescu".
De asemenea, pornind de la un desen şi câteva întrebări, elevii au avut de scris o mini-compunere (titlu şi cinci propoziţii), la una dintre variantele de subiect fiind verificată şi cunoaşterea unor reguli elementare de politeţe, prin întrebările "Cum saluţi când intri în bibliotecă?" şi "Ce spui doamnei bibliotecare când pleci?". Marţi, elevii de clasa a II-a vor susţine testul la Limba Maternă şi Miercuri la Matematică.
Testările Naţionale continuă joi şi vineri, săptămâna aceasta, cu evaluările de la clasa a VI-a.
Notele nu vor fi trecute în catalog, în schimb, lucrările se vor discuta la clasă împreună cu profesorii, iar în cazul elevilor de la clasa a II-a, lor li se va face şi o fişă individuală în care se va arăta nivelul lor de pregătire, în ce măsură au atins competenţele cerute la clasa a II-a.

Niciun comentariu: