Luna iulie este una foarte aglomerată pentru agricultorii milenceni care au semănat orz, rapiţă sau grâu.
În această perioadă, se va încheia recoltarea orzului.
Conform celor declarate de către specialiști, cultura a fost una mulţumitoare.
“Ținând cont de potenţialul agricol al zonei, pot spune că recolta a fost una mulţumitoare.
Vom obține 4.500 de kilograme de orz la hectar.
Speranţele erau mai mari, dar a fost bine, ţinând cont de ploile masive căzute în ultima perioadă, care au culcat recolta la pământ şi au afectat calitatea şi cantitatea producţiei”.
De asemenea, fermierii din Codreni au fost printre primii semănători de rapiţă care au început recoltarea. Din ce s-a observat până acum, cultura de anul acesta este una foarte bună.
“Recolta de rapiţă depinde foarte mult de cum reuşeşti să o semeni.
Trebuie să nu fie vânt, să nu fie vreo furtună puternică, să nu plouă, pentru că rişti foarte uşor să pierzi din producţie.
Până nu este pusă pe cântar, nu poţi şti câtă rapiţă ai, însă, din ce am văzut până acum, cultura de anul acesta va fi una de excepţie”, au afirmat ei.
Nu mai durează mult timp până când va începe şi recoltarea grâului.
Cantitatea care se va aduna depinde şi ea, foarte mult, de evoluţia vremii
. “Acum, grâul este în perioada de uscare şi de coacere.
Este foarte important să nu vină vreo ploaie puternică în acest interval de timp, deoarece se spală glutenul, iar cultura poate fi compromisă”, a mai spus ing. I.B
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu