miercuri, 13 august 2014

Grâu de slabă calitate!

Secerisul a luat sfîrsit oficial în comună, fiind recoltate toate suprafetele cultivate cu grâu, orz, secară, orzoaică, etc.
 Fermierii sunt multumiti de cantitătile obtinute, care au fost peste estimări si peste productiile din anul anterior, dar calitativ, recolta din 2014 este mai slabă.
 Productia medie de grâu obtinută la hectar anul acesta a fost de 4.020 de kilograme, peste estimatul făcut de noi pe baza recoltei de anul trecut, adică de 3.300 de kilograme.
Din punct de vedere cantitativ lucrurile stau bine, productia medie fiind peste asteptări, ba pe alocuri obtinându-se adevărate recorduri, de mai bine de 5 tone la hectar, aici fiind vorba despre solele foarte mari, unde agricultura se face mecanizat si la standarde moderne.
Din păcate însă, desi cantitativ lucrurile stau bine, calitativ grâul de anul acesta este mai prost decât în 2013. Ploile abundente si temperaturile scăzute exact în perioada de acumulare în bob au făcut ca recolta de acum să fie mai slabă, grâul fiind mai prost pentru panificatie.
 Nici pentru fermieri lucrurile nu stau prea grozav, având în vedere pretul scăzut practicat anul acesta, de doar 63-65 de bani.
 În aceste conditii, oamenii abia îsi scot cheltuielile, în cel mai bun caz iesind chit pe chit.
 Din păcate, la noi, în zona Darabani, nu functionează o bursă a cerealelor care să confere stabilitate si predictibilitate pentru fermieri, astfel încât acestia să se bazeze pe niste lucruri certe si nu să stea vesnic la mila Domnului, a precizat fermierul Maricel T.
 Nu doar grâul s-a terminat de recoltat, ci si alte cereale sau plante tehnice, iar productiile obtinute au fost usor mai mari decât în anul precedent.
 Astfel, la orz productia a fost de 3.100 de kilograme la hectar, cam cu 100 de kilograme peste media realizată în 2013.
 La secară recoltele realizate au fost în medie de 1.680 de kilograme pe hectar, cu mai bine de 400 de kilograme mai mult ca anul trecut, iar la triticale productia din 2014 a fost de 4.200 de kilograme, în crestere comparativ cu anul anterior, când media a fost de 3.800.
 Rapita s-a finalizat de asemenea de recoltat, în Mileanca fiind semănate 500 de hectare cu această plantă tehnică productivă.
S-au obtinut productii medii de 2.180 de kilograme, cu 100 de kilograme peste media anului 2013.
 Din păcate, odată cu cresterea productiei s-a înregistrat si o scădere a preturilor, astfel încât cultivatorii iarăsi ies în pierdere.

Niciun comentariu: