marți, 17 martie 2015

Informare meteo

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de răcire a vremii, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului, ce va intra în vigoare miercuri la ora 09.00 şi va fi valabilă până joi la ora 22.00.
 Meteorologii au avertizat că vor fi temperaturi scăzute în aproape toată ţara, precipitaţii mixte în Dobrogea, Muntenia, Transilvania şi Oltenia, ninsori în Moldova şi la munte, iar vântul va atinge la rafală viteze de 65 de kilometri pe oră.
 Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, miercuri, vremea se va răci, iar precipitaţiile vor cuprinde treptat toată jumătatea de est a ţării.
 În Moldova va ninge, iar în Dobrogea, Muntenia şi Transilvania vor fi predominant ploaie şi lapoviţă.
 În noaptea de miercuri spre joi vor cădea precipitaţii mixte şi în Oltenia, iar joi, acestea se vor semnala îndeosebi în nord-estul, sudul şi centrul ţării.
 În zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.
Vântul va avea intensificări temporare la munte şi în Dobrogea, Moldova şi Bărăgan, cu viteze la rafală de până la 55-65 de kilometri pe oră.
 Informarea a fost emisă pentru perioada 18 martie, ora 09.00 – 19 martie, ora 22.00.

Niciun comentariu: