miercuri, 18 martie 2015

Se pot depune cereri!

Fermierii milenceni pot depune, la centrele Agenţiei de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA), cererea care vizează atât obţinerea unor bani de la bugetul de stat, cât şi ajutoarele europene. Fie că este vorba despre sprijinul financiar acordat crescătorilor de animale, sau de SAPS, schema de plată unică pe suprafaţă, potrivit ultimelor reglementări se va completa un singur formular.
Schema de plată unică atribuie ajutoare agricultorilor, indiferent de producţia acestora.
Agenţia pune gratuit la dispoziţia fermierilor aplicaţia online IPA.
 Cu aceasta, pe baza numelui şi a unei parole, agricultorii vor putea completa şi online cererea.
După ce au parcurs acest proces, formularul se tipăreşte şi se depune, tot pe hârtie, la centrul judeţean APIA.
Ultima zi de depunere a cererilor ar urma să fie 15 mai, iar după această dată se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.
 Potrivit datelor statistice, în prezent sunt 1.030.000 de beneficiari ai plăţilor directe, din care 800.000 au o suprafaţă între unu şi cinci hectare.
 Obiectivul principal al acestui sistem de sprijin este de a asigura o mai mare stabilitate a veniturilor agricultorilor.
Aceştia din urmă vor primi, de acum înainte, acelaşi cuantum al ajutorului, indiferent de producţie, ceea ce le va permite să răspundă cererii pieţei.
 Schema de plată unică are, de asemenea, ca obiectiv îmbunătăţirea competitivităţii şi a durabilităţii agriculturii.
În campania 2014, la nivel naţional au fost depuse 1.027.869 de cereri pentru plata unică pe suprafaţă, iar dintre aceste cereri, 806.000 au solicitat ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal.

Niciun comentariu: