marți, 5 mai 2015

Cardul de sănătate...obligatoriu!

Luni, 4 mai, furnizorii de servicii medicale au revenit la muncă şi au oferit servicii pe baza cardului naţional de sănătate.
 Sistemul informatic a dat numeroase erori, din cauza suprasolicitării, pacienţii fiind nevoiţi să aştepte cu orele în faţa cabinetelor medicale, iar medicii au acordat mult mai puţine consultaţii decât o făceau până acum.
 Asta i-a făcut pe medici şi pe pacienţi să îşi piardă răbdarea.
 La primele ore ale dimineţii de luni, CM era forfotă mare.
 Mulţi dintre pacienţi erau nemulţumiţi de faptul că au fost trimişi acasă, fiindcă nu aveau cardul de sănătate la ei, iar unii dintre cei care îl aveau nu l-au putut folosi, pentru că nu ştiau codul PIN. “Dacă, în mod normal, ar trebui să consult câte un pacient la fiecare sfert de oră, astăzi, de la ora 8 dimineaţa şi până la ora 13, abia am consultat patru pacienţi.
De fiecare dată când am introdus cardul în cititor a apărut câte o eroare, iar în unele cazuri nu am putut deloc să introducem date pe card.
 Pe lângă problemele de funcţionare a sistemului, am mai avut şi pacienţi care au uitat cardul acasă sau care nu îşi cunoşteau codul PIN. Am fost nevoiţi să îi reprogramăm, chiar dacă unii dintre ei vin de departe, dintr-un sat mai îndepărtat şi le este greu să revină la Mileanca”, a afirmat medicul P.L.  Introducerea cardului de sănătate nu este văzută cu ochi buni de mulţi dintre pacienţi, care îl consideră o povară în plus.
 “M-au înnebunit cu cardul lor!
 Nu era destul că trebuia să merg la medicul de familie înainte de a veni la consultaţie, pentru a lua trimitere!
Acum, mai trebuie să iau şi cardul la mine.
 Am mers la doctor – mi-a cerut cardul.
 Am mers apoi la farmacie, şi acolo a trebuit să îl dau.
 Ce nevoie am eu de bătaia asta de cap? Acum, trebuie să merg să activez şi cardul soţului, care se deplasează foarte greu, pentru că nu mai vrea să îmi dea reţeta de la farmacie pentru el dacă nu am cardul lui”, a spus Maria O, o pacientă de 67 de ani, din  Seliștea.
Conform normelor, pot fi acordate servicii medicale gratuite fără prezentarea cardului de sănătate doar acelor pacienţi care au asigurare de sănătate şi nu au primit cardul acasă până în acest moment sau celor care au refuzat acest card şi au primit o adeverinţă de asigurat la schimb.
 Dacă la nivelul ţării au apărut tot felul de zvonuri precum că ar fi existat persoane care au introdus cardul de sănătate în bancomatele diferitelor bănci, crezând că vor putea extrage bani şi s-ar fi trezit cu cardul blocat, în Mileanca nu a existat o astfel de situaţie!

Niciun comentariu: